POTRIVIT, ÎN CONTEXT NEPOTRIVIT


Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poți să mănânci după plăcere din orice pom din grădină,  dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit.”
Geneza 2:16,17

Ascultă ediția audio aici.

Nu sunt o persoană bolnăvicioasă, dar în copilărie, fiind mai firav, părinții mei aveau de furcă cu mine și încercau diverse metode pentru a mă convinge să mănânc.

După un consult medical, mi-au fost prescrise suplimente alimentare. Îmi amintesc că erau niște pastiluțe mici, colorate, ce puteau fi confundate foarte ușor cu bomboanele care erau la vremea aceea în comerț. Locul acestor suplimente era într-un dulap, sus, unde nu aveam acces. Totuși, în una din zile, când mă jucam prin casă, am ajuns la aceste suplimente și mi-am „administrat” doza corectă, după calculele mele. La scurt timp, am fost cuprins de o stare de somnolență, iar apoi, de un somn profund. „Dormeam” de 2-3 ore, lucru neobișnuit pentru mine, când părinții au sesizat că ceva nu este în regulă. Au văzut apoi cutia cu pastilele desfăcute și au făcut imediat legătura între ele și somnul meu profund. Am fost dus de urgență la spital. A urmat o noapte dificilă pentru mine, deoarece am intrat în comă, iar pentru familie, o noapte de rugăciune și mijlocire pentru viața mea.

Dumnezeu a fost bun cu mine și a răspuns rugăciunilor, astfel încât astăzi pot împărtăși această experiență.

Potrivit, în contextul nepotrivit. Acele suplimente erau potrivite pentru starea mea fizică de atunci, erau potrivite pentru a-mi spori sănătatea, însă atunci când am intervenit eu și am schimbat dozele și modul de administrare, când am hotărât să nu ascult de medic și de părinți, am schimbat contextul într-unul nepotrivit.

Același lucru s-a întâmplat și în grădina Eden, lângă pomul cunoștinței binelui și răului. Acest pom era „potrivit”, bun de mâncat, plăcut la privit, completa perfect grădina Eden, însă Eva alege să se așeze în contextul nepotrivit și să intre în conversație cu șarpele, iar mai apoi, să mănânce din ce îi era interzis.

În această dimineață, te invit să schimbi titlul acestui devoțional și să fii „omul potrivit la locul potrivit, omul potrivit în contextul potrivit”.

 

autor: Silviu Alupoaie

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO