Iată, ce plăcut și ce dulce este să locuiască frații împreună!
Psalmii 133:1

Ascultă ediția audio aici.

În fața unui fapt împlinit, a unei realități incontestabile, nu poți să spui decât: „Iată!” Prin contrast, dacă nu ai experimentat acea realitate, nu vei putea spune niciodată „Iată” în sens concluziv.

Locuirea fraților împreună este pledoaria sublimă a Psalmului 133. Primul efect al locuirii fraților împreună este de natură estetică, „e plăcut”, dă bine. Puține bucurii pe pământul acesta sunt atât de frumoase, atât de cerești ca șederea fraților împreună.

Al doilea efect al acestei realități e de natură emoțională: „Și ce dulce este…”.

„Să locuiască” nu e o simplă întâlnire. E o acțiune care cere timp și dedicare.

„Frații” exprimă una dintre cele mai profunde legături omenești. Grecii aveau un termen specific pentru dragostea dintre frați – fileo. E altceva decât dragostea părinților față de copii, deși au același cadru, familia.

„Împreună” presupune o unitate de intenții și acțiuni sinergice, o părtășie reală. Putem fi „laolaltă”, dar nu „împreună”. Poți avea un spațiu comun cu cineva (sală de clasă, birou, locuință sau chiar biserică), dar să fiți separați, afectați de fenomenul înstrăinării.

,,Împreună” înseamnă un proces complex (nu un eveniment), trăiri sufletești în armonie, o adevărată simbioză ce aduce inimă lângă inimă. Despre aceasta este închinarea, biserica viului Dumnezeu, care este stâlpul și temelia adevărului. Adevărul are forță doar în unitate, în ,,împreună”.

În felul acesta, eclesia este o împletire a esteticului (nu oricum) cu eticul (nu orice, oricând, oricât) și cu dogmaticul (,,tot ce este adevărat, aceea se vă însuflețească”).

Atunci când locuirea împreună nu ține de rutină, tradiție și conjunctură, ci dă valoare prin suma implicării fiecăruia, biserica își recunoaște mandatul de ,,lumină a lumii”, iar membrii ei sunt ucenici într-o lume ce se vrea plină doar de maeștri.

Ce plăcut și ce dulce a fost locuirea împreună (nu doar laolaltă) a lui Iosif cu familia sa, după repararea relațiilor dintre ei! Ce plăcut și ce dulce a fost locuirea împreună a lui Daniel și a prietenilor lui, chiar în robia babiloniană!

Legăturile frățești adevărate constituie singura rațiune de a fi și de a reveni iar și iar la biserică.

autor: Grigore Turda

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO