COMUNICAREA – CONDIȚIA OAMENILOR FERICIȚI


Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima! Încearcă-mă și cunoaște-mi gândurile! Vezi dacă sunt pe o cale rea, și du-mă pe calea veșniciei!
Psalmii 139:23,24

Ascultă ediția audio aici.

Într-o dimineață, am găsit scris tip graffiti pe peretele clinicii medicale o cugetare a împăratului filozof Marcus Aureliu, care spunea așa: „Fericirea depinde de calitatea gândurilor noastre.” Această zicere cuprinde idei foarte profunde legate de comunicarea interumană și chiar de existența umanității. Nu ar putea exista om fără gânduri, iar substanța gândului e cuvântul. Nu există gânduri fără cuvinte. Nu întâmplător evanghelistul Ioan își începe evanghelia prin: „La început era Cuvântul.” Căci, în afară de esențiala afirmație că Isus Hristos a existat din veșnicii, versetul ne transmite și ideea că gândirea umană începe prin cuvânt. Ca o confirmare a acestui lucru, Dumnezeu i-a dat lui Adam mai întâi sarcina de a pune nume animalelor, lucrurilor și sentimentelor, pentru a comunica în felul acesta cu semenii și cu El. Astfel că ținta comunicării este fericirea umană, iar scopul celui rău este de a deruta comunicarea imprimând în mintea omului gânduri și sentimente care să maculeze relația interumană. Lucrul acesta i-a reușit cu Eva și apoi cu toți oamenii, astfel încât, în vremea lui Noe, toate întocmirile gândurilor erau îndreptate numai spre rău, iar Dumnezeu nu a avut o altă soluție decât distrugerea omenirii prin potop.

Care e situația actuală? Statistic vorbind, din cele circa 60 de mii de gânduri care-i trec unui om prin minte, peste 75% sunt negative și repetitive, blocând sau derutând astfel comunicarea lui Dumnezeu cu omul. S-ar părea că nu mai este mult până la 100% gânduri negative. Ce-i de făcut? Cum putem alunga gândurile rele? Realitatea e că singuri nu putem să facem asta, ba chiar ocupându-ne cu alungarea gândurilor rele, nu facem altceva decât să le repetăm. Singura soluție, soluția salvatoare, este ocuparea minții noastre cu gânduri pozitive, sfinte, curate, după modelul Cuvântului întrupat. „Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr” (Ioan 1:14).

autor: Gheorghe Buburuzan

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO