Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei. Să nu ai alți dumnezei afară de Mine.
Exodul 20:2,3
Ascultă ediția audio aici.
După tunetele și fulgerele de pe Sinai a urmat o liniște în care vocea lui Dumnezeu se putea auzi clar. Bucuria eliberării era încă vie în inima lor când Dumnezeu a rostit din mijlocul focului Cele Zece Porunci. Momentul era de o solemnitate nemaitrăită de nimeni și teama că prezența lui Dumnezeu îi poate costa viața i-a făcut pe israeliți să îi ceară lui Moise să le spună el cuvintele Domnului. Dar când emoția momentului a trecut și pentru că Moise zăbovea pe munte, israeliții au decis să facă un idol și o sărbătoare în cinstea acestuia, așa cum mai văzuseră în Egipt.
Experiența lor ne învață că Dumnezeu este preocupat ca noi să înțelegem valoarea Celor Zece Porunci, dar și că nouă ne este atât de ușor să le uităm sau să le ignorăm. O preocupare atentă pentru înțelesul lor nu ne duce la legalism, ci la descoperirea frumuseții lui Dumnezeu.
Când ne spune că ne-a scos din țara Egiptului, Dumnezeu ne invită să ne bucurăm de eliberarea pe care ne-a adus-o și ne reamintește că fericirea noastră vine din încrederea că drumul pe care ne călăuzește El este cel mai bun. Această celebrare a izbăvirii noastre trebuie să fie vie în familiile și bisericile noastre. Copiii noștri sunt primii care ar trebui să vadă că suntem liberi, că Dumnezeu ne-a scăpat de robia păcatului și ne-a oferit un nume și o patrie mai bună.
Abia când înțelegem din ce adâncimi de întuneric am fost eliberați suntem hotărâți să nu avem alt Dumnezeu în afară de Cel care a plătit prețul eliberării noastre. Bucuria mântuirii nu se poate naște într-o inimă care suspină încă după Egipt. Ea nu poate fi sădită în sufletul copiilor noștri sau în biserica noastră dacă încă privim înapoi la posibilitățile pierdute. Când însă ne lăsăm eliberați de Egiptul din sufletul nostru, avem pace și libertate. Mergem cu adevărat spre Canaan. Și îi ajutăm și pe alții să meargă cu noi.
Doamne, ajută-ne să nu uităm din ce robie ne-ai eliberat! Ajută-ne să nu Te uităm niciodată!
Împărtășește cu copiii sau cu nepoții tăi experiența întâlnirii tale cu Dumnezeu!