El te va acoperi cu penele Lui și te vei ascunde sub aripile Lui. Căci scut și pavăză este credincioșia Lui!
Psalmii 91:4
Ascultă ediția audio aici.
Dacă citești acest devoțional singur, deschide-ți palma și privește-o. Dacă ești împreună cu mama sau cu tata, cu soțul sau cu soția, poate cu un copil, privește în palmele lui. Acum, când stai și te uiți la mâna aceasta deschisă, te întreb: Mai știi de câte ori mâna pe care o privești ți-a fost sprijin pentru a merge mai departe în viață? Mai ții minte câtă siguranță ți-a oferit mâna întinsă a tatălui, ori de câte ori treceai printr-o dificultate în perioada copilăriei? Acum mâinile tale poate au îmbătrânit și nu mai au puterea pe care o aveau odată, însă atât timp cât le mai poți mișca vei avea suficientă putere de a mângâia fața persoanei dragi și de a o susține.
Și totuși îți prezint o situație sfâșietoare, prin care m-aș bucura să nu treci niciodată. Nimic nu pare mai dureros în lumea aceasta decât un părinte care vrea să-și țină copilul de mână, care îi întinde mâna, dar pe care copilul o refuză… Să vrei să vorbești cu el, să dorești să îi oferi protecție, și el să îți întoarcă spatele. Iar dacă ai trecut cel puțin o dată în viață prin acest sentiment, atunci gândește-te câtă durere a simțit Isus când a spus următoarele cuvinte: „Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci și ucizi cu pietre pe cei trimiși la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum își strânge găina puii sub aripi, și n-ați vrut!” (Matei 23:37).
De ce ai refuza mâna protectoare a lui Dumnezeu peste tine sau peste familia ta? Poate ești în situația tânărului bogat amintit în Evanghelie și ți se pare prea mare prețul de a sta lângă Isus, comparativ cu ceea ce îți oferă lumea. Poate, asemenea fiului risipitor, crezi că te vei descurca mai bine fără tatăl tău. Poate, asemenea lui Iona, crezi că departe de Dumnezeu va fi mai bine decât acolo unde te vrea El. În oricare dintre aceste situații te-ai găsi, nu uita, mâna Lui iubitoare este mereu întinsă spre tine!
Acum, mai privește o dată la palmele tale și, în timp ce le unești în rugăciune, gândește-te ce bucurie și ce siguranță vei simți când, în mod real, mâinile tale vor fi strâns unite cu mâinile Celui care a murit pentru tine!