… Te iubesc cu o iubire veșnică, de aceea îți păstrez bunătatea Mea.
Ieremia 31:3

Ascultă ediția audio aici.

  

Indiferent că este vorba de o îmbrățișare, de a plânge pe umărul celuilalt în momente de suferință, de a petrece clipe romantice cu persoana iubită sau de orice altceva care creează o legătură specială între oameni, intimitatea înseamnă, în primul rând, o conexiune între ființe și trăiri. Ea este, fără îndoială, unul dintre ingredientele care țin o familie unită. Astfel de momente se transformă în trăiri intense, apoi în amintiri minunate care ne țin aproape unul de celălalt peste ani. Intimitatea trebuie să fie îmbibată de mult respect, iubire și generozitate. Ea se dezvoltă atunci când îi oferim celuilalt împreună-simțire, ascultare și prezență, atitudini care îl fac pe celălalt să își deschidă sufletul. Astfel se naște încrederea în celălalt și se manifestă printr-o dorință de apropiere nu numai sufletească, ci și fizică. În familie, intimitatea se naște pe de o parte între parteneri, iar apoi, ca un reflex al acesteia, între părinți și copii, între frați și surori. Ea este cea care ne ține uniți și care ne face să simțim că suntem o familie.

Este nevoie să dăm atenție detaliilor, pentru ca sentimentul de intimitate să fie constant. De exemplu: Cum este, în general, tonul pe care au loc conversațiile în familie? Implicat, cald, distras, ignorant, ostil, sarcastic? Răspunsul la această întrebare clarifică multe dintre disfuncționalitățile care sunt între soți sau între părinți și copii. Pentru ca intimitatea să existe, este nevoie de atenție acordată celuilalt, de răspunsuri oferite la timp, de empatie față de stările pe care le are cel de lângă noi și, mai ales, de un ton calm, care să creeze confortul necesar încrederii.

Pentru că acestea nu vin de la sine într-o relație, este nevoie ca în fiecare zi să alegem să oglindim bunătatea și iubirea lui Dumnezeu în familiile noastre. Fii o binecuvântare azi pentru cei din casa ta, așa cum Dumnezeu este o binecuvântare pentru tine în fiecare zi!

autor: Robert Váradi

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO