Cum să te dau, Efraime? Cum să te predau, Israele? (…) Mi se zbate inima în Mine și tot lăuntrul Mi se mișcă de milă!
Osea 11:8
Ascultă ediția audio aici.
„Pe mine nu mă iubește nimeni!”, rosti el cu un glas înciudat, în timp ce sub fruntea-i încruntată o privire întunecată mă ocolea intenționat, țintind golul din stânga mea.
Într-adevăr, Mădălin era greu de iubit. Se părea că singurul scop al venirii lui la școală era acela de a se distra și de a-și bate joc de tot ce însemna disciplină, respect și bun-simț.
Abandonat de părinți, crescut de bunici, Mădălin a fost adus la școala noastră cu speranța că vom putea face om din el. Domnul Butoi, bunicul lui, un om corpolent, dar blajin, vânzător de brânză în piață, îmi spunea deseori că el nu știe ce să îi mai facă, dar că are mare încredere în noi…
Noi eram disperați. Nu era consiliu în care să nu vorbim despre exmatricularea lui. Nici acum nu înțeleg cum de a ajuns până în clasa a VIII-a. Poate că ne-au influențat momentele lui de sinceritate, când scotea din adâncul sufletului o dorință fierbinte după iubire și acceptare. Sau mai degrabă Duhul Sfânt, care ne șoptea de fiecare dată: „Mai lasă-l și anul acesta!”
Și l-am lăsat până în clasa a VIII-a. Spre bucuria noastră, comportamentul lui Mădălin a început să se schimbe. A devenit mai cuminte, mai responsabil, notele lui au crescut, iar profesorii au început să îl îndrăgească.
Îi plăcea să stea de vorbă cu mine. Deja discutam subiecte sensibile și profunde. Într-o zi, m-a întrebat hotărât: „Domnu’, de ce nu faceți și liceu, eu vreau să continui tot aici.” I-am recomandat Liceul Adventist „Ștefan Demetrescu”. A fost admis și a mai atras cu el un coleg, pe Andrei…
Într-o zi, treceam prin piață. Domnul Butoi vindea brânză la tarabă. Foarte bucuros că mă vede, m-a întâmpinat cu fața plină de zâmbet și de recunoștință: „Domnu’ director, dacă îl vedeți pe Mădălin, nu îl mai recunoașteți. Este cuminte, respectuos, elegant și învață bine.” Știam. Știam și că Mădălin, împreună cu Andrei, frecventează regulat serviciile divine din Sabat. Mai știam și că domnul Butoi spunea peste tot că Școala Gimnazială „Dr. Luca” i-a salvat nepotul.
I-am zâmbit emoționat. Eram fericit. Mi-au răsărit în minte câteva frânturi din acele discuții ale comisiei de disciplină. De atâtea ori am dorit să îl eliminăm din școală, în timp ce el, prin toate năzbâtiile lui, nu făcea decât să-și strige profunda nevoie după iubire și acceptare.
Acum Mădălin știe că este iubit.