Nu opri o binecuvântare celui ce are nevoie de ea, când poți s-o faci.
Proverbele 3:27
Ascultă ediția audio aici.
Așa de dornică și de nerăbdătoare este inima Mântuitorului să ne facă primirea ca membri ai familiei lui Dumnezeu, încât El așază chiar în primele cuvinte pe care trebuie să le folosim când ne apropiem de Dumnezeu asigurarea rudeniei noastre divine: „Tatăl nostru”. (…) Când Îl numim pe Dumnezeu „Tatăl nostru”, recunoaștem că toți copiii Săi sunt frații noștri. Cu toții facem parte din marea rețea umană, toți suntem membri ai unei singure familii. În rugăciunile noastre, trebuie să-i includem pe toți semenii noștri, la fel ca pe noi înșine. Cine caută o binecuvântare numai pentru sine nu se roagă cum trebuie (Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pp. 103–105).
Noi suntem legați de Domnul prin cele mai puternice legături, și manifestarea iubirii Tatălui nostru trebuie să trezească cele mai filiale sentimente și recunoștința cea mai călduroasă. Legile lui Dumnezeu își au temelia în cea mai nezdruncinată dreptate și sunt astfel concepute încât să promoveze fericirea acelora care le păzesc (Review and Herald, 18 septembrie 1888).
În lecția credinței prezentată de Hristos pe munte, sunt descoperite principiile adevăratei religii. Religia îl aduce pe om în legătură personală cu Dumnezeu, dar nu în mod exclusivist, căci principiile cerului trebuie trăite în așa fel încât ele să ajute și să binecuvânteze omenirea. Copilul adevărat al lui Dumnezeu Îl va iubi pe El din toată inima sa și îl va iubi pe aproapele său ca pe sine însuși. El va fi interesat de concetățenii săi. Adevărata religie este lucrarea harului asupra inimii, care face ca viața să debordeze de fapte bune, ca o fântână alimentată de râuri vii. Religia nu constă numai din meditație și rugăciune. Lumina creștinului se manifestă prin fapte bune și așa este recunoscută de alții. Religia nu trebuie despărțită de problemele vieții. Ea trebuie să pătrundă și să sfințească obligațiile și planurile ei. Dacă cineva are o legătură adevărată cu Dumnezeu, spiritul de care este animat cerul îi va influența toate cuvintele și acțiunile. El Îl va proslăvi pe Dumnezeu prin faptele lui și-i va ajuta și pe alții să-L cinstească (Review and Herald, 18 septembrie 1888).