Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea și cei ce o locuiesc!
Psalmii 24:1

Ascultă ediția audio aici.

Cuvintele sunt de multe ori insuficiente pentru a exprima bucuria simțită de o mamă atunci când își ține în brațe pentru prima dată copilul nou-născut. Au trecut aproape 40 de ani de când am avut această experiență, dar încă îmi amintesc cum inima îmi era plină de dădea peste cu dragoste pentru acea mică creație a lui Dumnezeu – darul Lui pentru noi. În cazul multor părinți, un copil naște un puternic simț al responsabilității, precum și o minunată oportunitate de a modela copilul spre ceea ce Dumnezeu dorește să fie. Din păcate, mulți părinți încearcă să-și modeleze copiii pentru a-și împlini propriile lor visuri neîmplinite. Dar niciodată nu a fost aceasta intenția lui Dumnezeu în ceea ce privește educația.

Copiii sunt încredințați părinților lor pentru un timp limitat – părinții sunt administratorii lui Dumnezeu. Responsabilitatea părinților este aceea de a-și ajuta copiii să-L cunoască și să-L iubească pe Dumnezeu în calitate de Tatăl lor ceresc. Eu cred că a fi părinte este ceva similar cu a înălța un zmeu. Dumnezeu ne înmânează zmeul, adică pe copiii noștri, apoi ne spune: „Ajută-mă să înalț acest zmeu pentru un timp.” Așa că noi contribuim la lansarea zmeului, ținând sfoara aproape de noi. Cu cât copilul e mai mic, cu atât părinții trebuie să-l țină mai aproape, amintindu-și că ei sunt aleși să facă din cei mici niște ucenici pentru Isus. Pe măsură ce copiii cresc, asemenea unui zmeu care se înalță tot mai sus – prinzând curenții –, trebuie să începem să dăm drumul din ce în ce mai mult sforii pentru ca zmeul să ajungă la o înălțime mult mai mare.

Apoi, într-o bună zi, Dumnezeu spune: „Dă-mi înapoi sfoara; zmeul este al Meu, iar Eu îl voi înălța de acum!” Atunci când se întâmplă acest lucru, părinții trebuie să învețe să se dea la o parte și să-L lase pe Dumnezeu să preia comanda. Această sarcină nu e ușoară; ar putea fi ceva dureros, dar copiii ajung la un punct în viață când au nevoie să se lanseze pe cont propriu. Atunci avem nevoie să ne amintim că Dumnezeu ne iubește copiii mult mai mult decât îi iubim noi, că trebuie să le respectăm viața privată și independența, rămânând în același timp disponibili în caz că au nevoie de ajutorul nostru. Din acel moment, copiii sunt redați în mâinile sigure ale lui Dumnezeu; rolul nostru este să mijlocim pentru ei în fiecare zi.

Tată, ajută-mă să-mi țin aproape copiii cât sunt mici și să-i învăț despre dragostea Ta! Dă-mi înțelepciune să știu când să las zmeul să zboare mai sus, având încredere că se află în mâinile Tale!

autor: Sally Lam-Phoon

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO