El era învățat în ce privește Calea Domnului, avea un duh înfocat și vorbea și învăța amănunțit pe oameni despre Isus, măcar că nu cunoștea decât botezul lui Ioan. A început a vorbi cu îndrăzneală în sinagogă. Aquila și Priscila, când l-au auzit, l-au luat la ei, și i-au arătat mai cu de-amănuntul Calea lui Dumnezeu.
Faptele 18:25-26

Ascultă ediția audio aici.

Criza din viața creștinilor are menirea de a genera și alte realități, alte experiențe, distincte de planurile umanului, cu raționamentele lui. Decretul împăratului Claudiu (49–59 d.Hr.) împotriva evreilor din Roma era parte a unui scenariu divin, implicând o familie, soț și soție, care au înțeles că pot trăi o experiență girată de un Dumnezeu al multitudinilor de soluții pentru ieșirea din crize. Întâlnirea lor cu Pavel în Corint (Faptele 18:1,2) a fost prima etapă a planului divin, o experiență spirituală și misionară. Un an și șase luni au lucrat împreună cu un apostol al neamurilor, iar la final Pavel i-a luat și pe cei doi soți în călătoriile lui?

În Efes, Aquila și Priscila l-au întâlnit pe Apolo, un om cu darul vorbirii și al învățării, tare în Scripturi și cu un duh înfocat (Faptele 18:24), un cetățean alexandrin care prin educația lui era foarte folositor în lucrare. Îi lipsea însă un „detaliu” esențial, pe care doar cei care trec prin experiența crizei credinței îl pot învăța: înțelegerea cu de-amănuntul a Căii Domnului (Faptele 18:26). În final, criza acelei familii romane a fost binecuvântarea lui Apolo, care apoi a avut aceeași influență în Efes ca și apostolul Pavel.

O familie și-a pus căminul la dispoziție pentru a învăța ce înseamnă „cu de-amănuntul Calea lui Dumnezeu”, esența Căii Domnului, adevărul în toate detaliile lui, iar Apolo i-a ajutat mult, prin harul lui Dumnezeu, pe cei ce crezuseră și îi „înfrunta cu putere pe iudei și le dovedea că Isus este Hristosul” (Faptele 18:27-28). Familia, dincolo de a fi un colț de rai, este și un loc al transformării crizelor în binecuvântări, nu doar pentru membrii ei, ci și pentru alții.

Doamne Isuse, deschide-ne ochii pentru a înțelege că Tu ai planurile Tale cu noi și folosește experiența crizei noastre în binecuvântarea altora!

autor: Larian Rubin Timaru

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO