ÎMPĂRAT AL SFINȚILOR
Mari și minunate sunt faptele Tale, Doamne Dumnezeule, Atotputernic; drepte și adevărate sunt căile Tale, Tu, Împărat al sfinților!
Apocalipsa 15:3, BTF
Ascultă ediția audio aici.
Dumnezeu a hotărât ca Prințul în natură umană al celor suferinzi să fie Judecătorul întregii lumi. Cel care a venit din curțile cerești să salveze omenirea de la moarte veșnică, Cel pe care oamenii L-au sfidat, respins și asupra căruia au acumulat tot disprețul de care sunt capabile ființele umane inspirate de Satana, Cel care S-a lăsat judecat de un tribunal pământesc și care a suferit moartea dezonorantă pe cruce – El este singurul care va pronunța o sentință ca răsplată sau ca pedeapsă. Cel care a fost supus suferinței și umilinței crucii aici, jos, va primi o deplină compensare în consiliul lui Dumnezeu și va avea acces la tron, recunoscut de întregul univers ceresc drept Împărat al sfinților. El Și-a asumat acțiunea de salvare și a arătat înaintea lumilor necăzute, a familiei cerești, că lucrarea pe care a început-o va fi în stare să o termine. Hristos este Cel care le dă ființelor umane harul pocăinței; meritele Sale sunt acceptate de Tatăl în contul fiecărui suflet care va ajunge să intre în familia lui Dumnezeu.
În ziua aceea a judecății și răsplătirii finale, atât sfinții, cât și păcătoșii Îl vor recunoaște pe Cel Crucificat drept Judecător al tuturor celor vii. Toate coroanele ce le vor fi date sfinților Celui Preaînalt vor fi înmânate personal de mâinile lui Hristos – mâinile acelea pe care preoții și conducătorii cruzi le-au condamnat la pironire pe cruce. El este singurul care le poate da oamenilor mângâierea vieții veșnice.
Magilor din Răsărit le-a fost dat un semn din cer să știe unde să-L caute pe Hristos. Îngerii s-au arătat păstorilor care își păzeau turmele pe dealurile Betleemului. Tot cerul a recunoscut venirea lui Hristos. Îngeri nevăzuți au fost prezenți în sala de judecată. Când Hristos a fost biciuit cu cruzime, cu greu au putut să îndure scena. Îngeri ai cerului au fost prezenți la moartea Sa. Întunericul care a acoperit pământul la crucificare a făcut nevăzute puterile cerești, dar pământul s-a cutremurat sub pașii mulțimilor de sus. Stâncile s-au rostogolit. Timp de trei ore, pământul a fost învăluit de întunericul dens; natura a acoperit cu haina ei neagră suferințele Fiului lui Dumnezeu. (Review and Herald, 22 noiembrie 1898)
Ce am să-I spun lui Isus când îmi va înmâna coroana?
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO