ÎNGER AL PREZENȚEI LUI DUMNEZEU


Înaintea noastră și față de ei, parcă eram niște lăcuste.
Numeri 13:33

Ascultă ediția audio aici.

Și toată adunarea și-a ridicat glasul și a plâns. Și oamenii au plâns toată noaptea.” Revolta, răzvrătirea fățișă, a urmat la scurt timp, deoarece Satana i-a luat repede în stăpânire și oamenii parcă și-au pierdut judecata. Ei i-au blestemat pe Moise și pe Aaron, uitând că Dumnezeu auzea vorbele lor răutăcioase și că, învăluit în stâlpul de nor, Îngerul prezenței lui Dumnezeu era martor la răbufnirea lor teribilă de mânie. În supărarea lor, au strigat: „De ce n-om fi murit noi în țara Egiptului sau de ce n-om fi murit în pustia aceasta?” Dând curs verbal nemulțumirii, revolta lor a crescut până când au început să-I reproșeze lui Dumnezeu, spunând: „«Pentru ce ne duce Domnul în țara aceasta în care vom cădea uciși de sabie, iar nevestele noastre și copilașii noștri vor fi de jaf? Nu este oare mai bine să ne întoarcem în Egipt?» Și au zis unul altuia: «Să ne alegem o căpetenie și să ne întoarcem în Egipt»” (Numeri 14:2-4).

Cu inima frântă din cauza revoltei poporului și simțind enormitatea păcatului acestuia, „Moise și Aaron au căzut cu fața la pământ în fața întregii adunări a copiilor lui Israel.” Din nou, Iosuași Caleb au încercat să încurajeze poporul. Deasupra furtunii de lamentații și vaiete de revoltă s-au auzit vocile lor clare și răsunătoare: „Țara pe care am străbătut-o noi ca s-o iscodim este o țară foarte bună, minunată. Dacă Domnul va fi binevoitor cu noi, ne va duce în țara aceasta și ne-o va da: este o țară în care curge lapte și miere. Numai nu vă răzvrătiți împotriva Domnului și nu vă temeți de oamenii din țara aceea, căci îi vom mânca. Ei nu mai au niciun sprijin: Domnul este cu noi, nu vă temeți de ei!” (Numeri 14:5-9).

Dar adunarea nu a ascultat această pledoarie puternică. Iscoadele necredincioase rosteau cu glas tare acuzațiile la adresa lui Iosua și Caleb și au început să strige că ar trebui omorâți cu pietre. Gloata de oameni înnebuniți au luat pietre cu care să îi omoare pe acești bărbați credincioși. Au pornit în fugă cu strigăte turbate, când, deodată, pietrele au început să le cadă din mâini și au fost cuprinși de tăcere și de un șoc plin de groază. Intervenise Dumnezeu să pună capăt planurilor lor criminale. Slava prezenței Sale, asemenea unei flăcări de lumină, a iluminat cortul întâlnirii. (…) Unul mai puternic decât ei Se manifestase și niciunul dintre ei nu a mai îndrăznit să continue revolta. (Review and Herald, 20 mai 1902)

L-am întristat vreodată pe Duhul Sfânt printr-o pornire de revoltă? Oare supărarea mea a oprit vreodată binecuvântările lui Dumnezeu pentru mine?

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO