DOMN AL CĂLDURII ȘI FRIGULUI
Ei, bine, eu văd patru oameni umblând slobozi în mijlocul focului și nevătămați, și chipul celui de al patrulea seamănă cu al unui fiu de dumnezei.
Daniel 3:25
Ascultă ediția audio aici.
Când cei trei evrei stăteau înaintea lui, împăratul era convins că ei au ceva pe care ceilalți înțelepți din imperiul lui nu îl au. Ei fuseseră devotați în îndeplinirea fiecărei îndatoriri. El urma să-i treacă printr-o altă probă. Dacă își vor manifesta dispoziția de a se uni cu mulțimea în adorarea chipului, va fi bine pentru ei; „dar, dacă nu vă veți închina”, a adăugat el, „veți fi aruncați pe dată în mijlocul unui cuptor aprins”. Apoi, cu mâna îndreptată în sus ca sfidare, a întrebat: „Care este Dumnezeul acela care vă va scoate din mâna mea?”
Zadarnice au fost amenințările împăratului. Nu i-au putut îndepărta pe bărbați de la ascultarea de Împăratul universului. Din istoria părinților lor, ei învățaseră că neascultarea de Dumnezeu este urmată de dezonoare, dezastru și moarte și că frica de Domnul este începutul înțelepciunii, temelia oricărei prosperități adevărate. Stând liniștiți în fața cuptorului, au zis: „Noi n-avem nevoie să-ți răspundem la cele de mai sus. Iată, Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins, și ne va scoate din mâna ta, împărate.” Credința li s-a întărit când au declarat că Dumnezeu va fi glorificat prin eliberarea lor și, cu certitudinea victorioasă născută din încrederea deplină în Dumnezeu, au adăugat: „Şi chiar dacă nu ne va scoate, să știi, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi și nici nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai înălțat!”
Mânia împăratului nu cunoștea margini. „La auzul acestor cuvinte, Nebucadnețar s-a umplut de mânie și și-a schimbat fața, întorcându-și privirile împotriva lui Şadrac, Meșac și Abed-Nego”, reprezentanții unui popor rob și disprețuit. Poruncind să fie încălzit cuptorul de șapte ori mai tare decât de obicei, le-a ordonat bărbaților puternici din armata lui să-i lege pe închinătorii Dumnezeului lui Israel, pregătindu-i pentru o execuție sumară.
„Oamenii aceștia au fost legați cu izmenele, cămășile, mantalele și celelalte haine ale lor și aruncați în mijlocul cuptorului aprins. Fiindcă porunca împăratului era aspră și cuptorul era neobișnuit de încălzit, flacăra i-a ucis pe toți oamenii care îi aruncaseră în el pe Şadrac, Meșac și Abed-Nego.”
Dar Dumnezeu nu i-a uitat pe ai Săi. Când martorii Lui au fost aruncați în cuptorul aprins, Mântuitorul li S-a descoperit în persoană și împreună mergeau prin mijlocul focului. În prezența Domnului căldurii și al frigului, flăcările și-au pierdut puterea mistuitoare. (Profeți și regi, pp. 507-509)
Când m-a întâlnit Isus în focul încercării și persecuției?
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO