„Lăudați pe Domnul! Cântați Domnului o cântare nouă, cântați laudele Lui în adunarea credincioșilor Lui!” (Psalmii 149:1)

Ascultă ediția audio aici.

Muzica face parte din închinare și este important să ne gândim la următoarele întrebări: Care este atitudinea noastră față de imnurile sfinte ale lui Dumnezeu? Cum cântăm noi laudele Lui în adunarea credincioșilor Lui, în adunările noastre de fiecare Sabat? Cum percep copiii și tinerii muzica, ținând cont de atitudinea noastră ca adulți? O parte din răspunsuri le putem descoperi și în următoarele citate din Spiritul Profetic:

„Serviciul de închinare prin cântec să nu fie îndeplinit doar de câteva persoane. Toți cei prezenți să fie încurajați să participe la serviciul acesta prin cântec. […] Muzica formează o parte din închinarea adusă lui Dumnezeu în curțile cerești.

În cântările noastre de laudă, trebuie să ne străduim să ne apropiem cât mai mult cu putință de armonia corurilor cerești. Adesea, sunt îndurerată să aud voci neantrenate care ating notele cele mai înalte țipând literalmente cuvintele sfinte ale unui imn de laudă.” (Ev, p. 404).

„Am văzut că toți ar trebui să cânte atât cu sufletul, cât și cu mintea. Lui Dumnezeu nu-I place lipsa de armonie și nici când nu se înțeleg cuvintele cântării. […] Cu cât poporul lui Dumnezeu cântă mai corect și mai armonios, cu atât I se aduce Lui mai multă slavă, cu atât biserica are mai mult de câștigat și cei necredincioși sunt mai mult influențați spre bine” (1MB, p. 129).

Fiecare dintre noi ar trebui să fie preocupat să Îi cânte laudă lui Dumnezeu în adunările noastre cu sufletul și cu mintea, nu doar cu buzele! Să fim exemple pentru copiii și tinerii din familiile noastre în ce privește închinarea prin muzică. Să-L lăudăm în adunarea credincioșilor Lui cu cântări noi, cu voci curate, îngrijite și cu inimi neprefăcute!

Doamne, învață-ne să-Ți cântăm cu inima, cu mintea și cu vocea și ajută-ne să îi învățăm pe copiii noștri să-Ți cânte în fiecare zi!

Provocare:

Alege astăzi un imn și cântă-l împreună cu familia! Propune-ți ca, de câte ori cânți imnuri de laudă la adresa lui Dumnezeu, să fii atent la versuri și la mesajul pe care îl transmiți celorlalți!

Adrian Golea
Conferința Oltenia

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO