„Avram a crezut pe Domnul, și Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire.” (Geneza 15:6)

Ascultă ediția audio aici.

Nu de puține ori s-a întâmplat ca oamenii să fie înșelați atunci când au luat credite din cauza multor costuri ascunse. Desigur, ele au ieșit la iveală atunci când au trebuit plătite, însă era deja prea târziu.

De cele mai multe ori, bogăția este asociată cu hoția, cu venituri ilegale și, implicit, cu noțiunea de păcat. Totuși, Biblia ne spune că Avraam era extrem de bogat, casa lui numărând, se pare, peste o mie de slujitori. Cum de a făcut el atâta avere? Un posibil răspuns este că pe atunci erau alte vremuri. Poate că da, însă îmbogățirea asta a venit și cu un mare dezavantaj – o mare parte din viață a fost călător, și asta nu pentru că făcea negoț, ci pentru că se muta din loc în loc. Aceasta presupunea multe costuri, relații rupte în piața unde își comercializa produsele și o permanentă adaptare la o nouă cultură. Cum a reușit oare?

Dacă, atunci când luăm un credit de la bancă, avem surpriza neplăcută de multe ori să descoperim abia ulterior diverse costuri ascunse, Avraam a avut parte de o experiență total opusă: în urma contractului său de credit (încrederea pe care I-a acordat-o lui Dumnezeu), a descoperit o dobândă ascunsă, la care nici nu se gândise. El nu și-a stabilit ca scop al vieții să devină bogat, ci doar a învățat să administreze cu multă înțelepciune și eficiență resursele și a fost un om cinstit și cu principii.

Iar Dumnezeu a hotărât să îi încredințeze bogății materiale, așa cum altora le oferăbinecuvântări în alte domenii ale vieții. Niciun copil al lui Dumnezeu care își pune încrederea în El nu rămâne fără binecuvântare, chiar dacă cei mai mulți nu primesc conturile lui Avraam sau ale lui Solomon.

Rolul lui Avraam pe pământ nu a fost acela de a acumula bogății, ci de a aduna și a răspândi în jur credința autentică. La fel ca Pavel, el știa să trăiască și în bogăție, și în sărăcie, căci ochii lui erau îndreptați spre Cer. Iar Dumnezeu a ales să îl binecuvânteze pe toate planurile.

Doamne, pregătește-ne pentru a fi beneficiarii bogățiilor cerești și ajută-ne ca încă de pe Pământ să fim administratori credincioși!

Provocare:

Dacă simți că Dumnezeu te-a binecuvântat cu pâine din belșug, fă astăzi un plan să ajuți pe cineva care trece printr-o situație dificilă!

Gabriel Iarca
Conferința Muntenia

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO