Ce te împiedică sau ce mă împiedică?


„Pe când își urmau ei drumul, au dat peste o apă. Și famenul a zis: «Uite apă, ce mă împiedică să fiu botezat?»” (Faptele apostolilor 8:36)

Ascultă ediția audio aici.

Suntem bucuroși atunci când o persoană este interesată de adevăr și caută să cunoască mai mult despre Dumnezeu. Dar, dacă această persoană întârzie în ce privește luarea unei decizii pentru botez, adesea ne simțim îndemnați să punem întrebarea: ce te împiedică? Contrar acestui obicei, descoperim în textul de astăzi un principiu diferit. Evanghelistul nu face niciun apel, nu el este cel care adresează îndemnul, ci famenul este cel care pune întrebarea: ce mă împiedică să fiu botezat?

Am participat cu ceva timp în urmă la o camporee a Exploratorilor din Diviziunea Sud-Americană. Am fost impresionat de program, de activități și mai ales de numărul mare de participanți: cincizeci de mii de Exploratori într-un singur loc! Și asta doar pentru că stadionul nu avea o capacitate mai mare. În următoarea săptămână a fost organizată o altă serie, cu încă cincizeci de mii de participanți. Cu adevărat impresionant! În cadrul întâlnirilor de dimineață și de seară erau foarte multe momente spirituale, muzicale, dar era și un alt moment în cadrul programului care nu lipsea niciodată. La fiecare întâlnire avea loc câte un botez de patruzeci sau cincizeci de adolescenți. La finalul celor două săptămâni, un număr de nouă sute de tineri încheiaseră legământul botezului!

Imaginea acelor adolescenți care coborau în același timp în zeci de bazine colorate împreună cu pastorii lor mi-a rămas adânc întipărită în memorie. Am înțeles atunci încă o dată că rolul nostru ca mentori este să facem ce a făcut Filip. Să-i urmărim pe copii, să le citim Scriptura, să le explicăm ce nu înțeleg și să le facem cunoștință cu Isus Hristos. Iar la momentul potrivit va veni și răspunsul la întrebarea pe care Duhul Sfânt o va naște în inima lor: nimic nu mă împiedică să-L urmez pe Isus până la capăt!

Roagă-te astăzi pentru un tânăr pe care vrei să-l vezi coborând în apă!

Provocare:

Cumpără o carte pe care să o oferi unui tânăr!

Dorin Cristea
Conferința Moldova

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO