„Să mă ferească Domnul să-ți dau moștenirea părinților mei!” (1 Împărați 21:3)

Ascultă ediția audio aici.

Anul 1907 nu este legat doar de actul de naștere al Departamentului de tineret la nivelul Conferinței Generale sau de tulburările sociale și politice care au pornit din Botoșani și au dus la căderea guvernului de la noi din acea vreme. De acest an este legată și prima atestare documentară a lucrării de tineret în Transilvania, mai precis la Brașov, unde are loc Întâlnirea pentru Balcani și Austro-Ungaria.

În urma acestei întâlniri este menționată pentru prima dată în teritoriile românești preocuparea Bisericii Adventiste pentru lucrarea cu copiii și tinerii. Doi ani mai târziu va fi înființată în Transilvania prima organizație de tineret, care va dezvolta programe pentru tineri și va organiza întâlniri în care aceștia să discute probleme specifice vârstei lor. În 1923, în cadrul adunărilor elective ale bisericii din România, au fost desemnați primii secretari de tineret. Primele conferințe care au făcut acest pas au fost Moldova și Muntenia, iar în scurt timp li s-au alăturat Transilvania și Banatul. Declarația de misiune a organizației nou-înființate a fost să-i ajute pe tineri să se implice în acea lucrare pentru care au primit abilități și talente.

Această preocupare este actuală și astăzi, dovadă fiind declarația de misiune a Departamentului de tineret la nivel mondial: „Misiunea noastră este să-i conducem pe tineri către o relație mântuitoare cu Isus Hristos și să-i ajutăm să accepte cu bucurie chemarea Lui la slujire.”

Nu va exista niciodată pentru biserică o preocupare mai mare ca slujirea și salvarea semenilor. Moștenind acest mandat de la părinții fondatori ai bisericii, privim cu responsabilitate către copii și tineri, care nu sunt doar viitorul bisericii, ci și prezentul și sufletul acesteia.

Provocare:

Scrie-i unui tânăr din biserică o scrisoare în care să-l încurajezi să se implice în misiune potrivit darului pe care îl are și roagă-te pentru tânărul căruia i-ai scris!

Dorin Cristea
Conferința Moldova

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO