Disciplinează prin vulnerabilitate!


„Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui.” (Evrei 13:15)

Ascultă ediția audio aici.

Dacă ești un tată creștin sau o mamă creștină, ești un ispravnic al Evangheliei. În această dublă calitate, noi am fost chemați de Dumnezeu nu doar să ne creștem copiii (să îi hrănim, să le oferim protecție, să-i îmbrăcăm etc.), ci și să-i disciplinăm. Trebuie să abandonăm ideea că e treaba bisericii sau a școlii să ne disciplineze copiii. Tot ce pot face ele mai bine pentru copiii noștri e să consolideze ce s-a format deja acasă. Am descoperit însă de-a lungul vremii că de multe ori părinților li se pare dificil să-și disciplineze copiii chemându-i către un standard divin mai înalt pentru că sunt conștienți că ei înșiși au eșuat (uneori foarte grav) în diverse contexte atât ca adolescenți, cât și ca oameni maturi. Ei simt astfel că au pierdut pârghia morală de a-i învăța pe copii să se comporte altfel decât au făcut-o ei. Dragi părinți, da, e posibil ca noi să fi făcut greșeli grave, dar trebuie să ne asumăm chemarea de a ne folosi greșelile personale ca pe lecții de viață pentru copiii noștri. Orice copil, pe măsură ce crește, conștientizează că părintele său nu e perfect, dar e fundamental ca el să știe că are un părinte integru, capabil să-și asume responsabilitatea pentru situație, să ceară iertare, să caute refacerea.

Te încurajez, dragă părinte, ca, în locul adoptării unei poziții de pedagog neprihănit, de moralist desăvârșit, să înveți să disciplinezi prin vulnerabilitate. Fă în așa fel, încât copilul tău să nu te știe ca pe un fariseu ipocrit, ci ca pe un luptător cu propriile tale ispite și limitări! De ce crezi că Scriptura a înregistrat cu credincioșie greșelile oamenilor buni, uneori chiar mai amănunțit decât virtuțile lor? Pentru ca tu și eu să vedem cum alții s-au luptat și uneori au fost înfrânți de ispite ca și noi, totuși s-au îmbărbătat și au mers mai departe. Astfel, și noi devenim încrezători că putem birui prin Acela care ne iubește.

Tată, dă-mi tăria de caracter să fiu vulnerabil disciplinându-mi copilul spre slava Ta!

Provocare:

Alege astăzi să îți controlezi mânia și, atunci când este nevoie de disciplină, gândește-te și la propriile tale greșeli!

Dragoș Brașoveanu
Conferința Muntenia

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO