Poți rămâne la fel?
„Domnul a zis: «Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credința ta și, după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întărești pe frații tăi.»” (Luca 22:31,32)
Ascultă ediția audio aici.
Eram copil și, împreună cu mama, eram nelipsit de la toate serviciile divine de închinare de la biserica noastră. Era o biserică aglomerată și, din cauza lipsei locurilor libere, adeseori copiii rămâneau în brațele părinților. Cea mai mare provocare pentru noi, copiii, era să nu intrăm în atenția diaconului de serviciu, „fratele cu mustață”, care asigura liniștea în sala de cult. Uneori, puteai fi urecheat chiar din brațele mamei dacă deranjai.
Într-o seară de vineri, am fost lăsat să ocup un loc chiar pe primul rând. Eram lângă cel mai bun prieten al meu și, în plus, în seara aceea nu era de serviciu „fratele cu mustață”. Așa că, la scurt timp de la începerea predicii, ne-am găsit un subiect de discuție și am uitat unde suntem. Ne-am întors unul către celălalt cu totul și ne-am oprit doar când ne-am dat seama că toată biserica se uită la noi, iar noi nu știam de ce. Eram pe primul rând, dar, mai mult de atât, pastorul se oprise din predicat și vorbea cu noi. În cuvintele pastorului, care ne rostea numele, era o chemare. Eram doi copii care vorbeau tare în timpul predicii, iar pastorul s-a oprit să ne cheme pe nume și să spună ceva special pentru noi. Ne-am întors cu fața spre amvon și am ascultat cu atenție toată predica până la sfârșit. Nu doar pentru că nu am mai fi vrut să trecem prin aceeași situație, dar chiar a început să ne placă pastorul și predica lui.
Ce să faci când doi copii vorbesc în timpul serviciilor divine? Îl trimiți pe „fratele cu mustață” să se ocupe sau îi chemi să le spui și lor ceva?
Domnul Isus știa că Petru și ucenicii vor fi cernuți ca grâul, dar era acolo să îi asigure că se roagă pentru ei. Dumnezeu nu are un plan de a contoriza căderile, ci luptă ca să nu se piardă credința. Și astăzi Isus se roagă pentru tine ca să nu ți se piardă credința. Mai poți rămâne la fel? Când e mai confortabil: când te cerne Satana sau când se roagă Isus pentru tine?
Doamne, Te rog să mă ajuți să fiu amabil și curtenitor cu semenii mei, tineri sau bătrâni, nu doar când sunt și ei politicoși și curtenitori, ci întotdeauna, așa cum ai fost Tu!
Provocare:
Trimite-i astăzi unui tânăr din biserica ta un mesaj de încurajare!
Daniel Oncea
Conferința Muntenia
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO