„Cine este Pavel? Și cine este Apolo? Niște slujitori ai lui Dumnezeu prin care ați crezut; și fiecare, după puterea dată lui de Domnul. Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească, așa că nici cel ce sădește, nici cel ce udă nu sunt nimic, ci Dumnezeu, care face să crească.” (1 Corinteni 3:5-7)

Ascultă ediția audio aici.

Copiii cu modele pozitive au un motiv pentru care să trăiască, au pe cineva care este mândru de ei, pe cineva căruia îi pasă de starea lor de bine” (Donald Miller).

A avea succes în ochii lumii nu este suficient. Bunăstarea materială nu îi face pe oameni fericiți, indiferent ce vârstă ar avea. Lucrurile cu adevărat importante în viață le descoperim în momentele de liniște și de cele mai multe ori le găsim în familie și în biserică pentru că acolo se cultivă relațiile și credința. Acolo este nevoie de bărbați și femei care să se implice în viața băieților și fetelor, oameni obișnuiți, normali; nu trebuie să fii excepțional ca să te poți apropia de un tânăr, ci să-ți pese suficient de mult de viața lui încât să-ți faci timp pentru el și să legi o relație, să-i fii model. Suntem atât de prinși în viețile noastre ocupate, încât nu mai avem timp să ne gândim că trecem pe lângă nenumărate ocazii de a avea un impact pozitiv în viața cuiva. Fie că vrem, fie că nu, îi influențăm pe cei de lângă noi chiar prin faptul că existăm, dar o relație personală cu Dumnezeu cu siguranță va face din noi un model bun, aducând un strop de frumusețe în viața semenilor noștri. Uneori suntem descurajați pentru că avem impresia că sfaturile noastre au fost inutile, că nu au fost ascultate sau nu au avut efect. Trebuie să ne reamintim însă că de multe ori este un drum foarte lung de la mica sămânță până la arborele falnic ce va crește din ea.

Nelson Henderson spunea: „Adevăratul sens al vieții stă în a planta copaci sub a căror umbră nu te aștepți să stai.”

Roagă-L astăzi pe Dumnezeu să ai o influență pozitivă pe unde vei trece!

Provocare:

Oferă dezinteresat din înțelepciunea și experiența ta celor tineri care au nevoie de ele!

Sorin Bălăceanu
Conferința Moldova

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO