Cu glasul iubirii
„Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc și ele vin după Mine.” (Ioan 10:27)
Ascultă ediția audio aici.
În spatele celor mai mari bucurii ale vieții de familie stă umblarea cu Dumnezeu, dar chiar și pentru părinții creștini uneori este dificil să-și crească copiii pentru Domnul. Nimeni nu poate fi adus la Domnul cu forța, nici măcar copiii. Pentru ca părinții să-și îndrepte copiii către Dumnezeu, ei înșiși trebuie să cunoască dragostea Mântuitorului. Nici Domnul Isus nu a obligat pe nimeni să-L urmeze, ci El li s-a adresat celor care L-au urmat ca și cum i-ar cunoaște; în felul acesta, cuvântul Lui de chemare a fost unul personal, la care mulți au răspuns.
Părinții ar trebui să-și cunoască copiii îndeaproape, să știe care sunt dorințele lor, să le studieze natura și să se străduiască să le modeleze caracterul cu dragoste în fiecare zi. Natura tânără poartă diferite mici manifestări de rebeliune împotriva lui Dumnezeu, care, dacă nu sunt observate de părinte, se consolidează și ulterior pot fi corectate cu greu. Copiii au diferite naturi, motiv pentru care metoda de educare trebuie să fie și ea diferită, părintele învățând-o doar dacă este în legătură cu Acela care cunoaște fiecare suflet de aproape. Cu toate acestea, trebuie făcută o distincție între metoda educației și principiile care trebuie predate. Metoda nu înseamnă că la unii tineri poate fi omis ceva din principiile divine. Toți tinerii trebuie să învețe secretul succesului vieții pe pământ și în cer: hărnicia, ordinea, onestitatea și reverența care poate fi descoperită în legea lui Dumnezeu. Când un părinte îi explică și îi arată separat fiecăruia dintre copiii săi de ce aceste virtuți sunt importante în viață și, lucrul cel mai important, îi învață să Îl pună pe Dumnezeu mai presus de toate, el nu dorește să-și convingă copiii să se teamă de Dumnezeu datorită autorității părintești, ci prin cuvântul iubirii, care aduce rezultatele așteptate în timp.
Să ne rugăm să recunoaștem acele aspecte din caracterul copiilor noștri care trebuie lustruite. Să cerem de asemenea și înțelepciunea ca să le putem dezvălui în mod eficient copiilor noștri aceste aspecte și să-i putem sprijini în lupta lor.
Provocare:
Să-i cunoaștem pe copiii noștri, să vorbim în limba iubirii și să-L urmăm pe Hristos împreună cu ei.
Amota Lóránt
Conferința Transilvania de Sud
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO