„Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învățat și de care ești deplin încredințat, căci știi de la cine le-ai învățat: din pruncie cunoști Sfintele Scripturi, care pot să-ți dea înțelepciunea care duce la mântuire, prin credința în Hristos Isus.” (2 Timotei 3:14,15)

Ascultă ediția audio aici.

Într-un anumit moment din viața sa, Timotei a început să cunoască Scriptura. Mai exact, în pruncie. Mama lui, Eunice, s-a raportat foarte serios la îndatoririle date ei de Dumnezeu și, fără să piardă timpul, l-a educat pe Timotei în așa fel încât el a devenit un slujbaș devotat Domnului.

Tânărul Timotei era „deplin încredințat” în adevărul Scripturii. Evident că era nevoie de mult timp și efort ca învățăturile biblice să se înrădăcineze în inima lui Timotei. Este evident că Eunice și Lois, bunica lui, făceau tot posibilul ca Timotei să cunoască Scriptura. Și munca lor a fost răsplătită. Pavel îi scria tânărului Timotei: „Îmi aduc aminte de credința ta neprefăcută, care s-a sălășluit întâi în bunica ta, Lois, și în mama ta, Eunice, și sunt încredințat că și în tine” (2 Timotei 1:5). Cuvintele lui Pavel despre credința lui Lois, Eunice și Timotei arată că, deseori, cunoștințele biblice obținute în copilărie de la părinți sau bunici reprezintă principala bază de creștere spirituală a tinerilor. Oare nu este cazul ca membrii familiei să se gândească serios la felul în care își exercită obligațiile parentale în fața lui Dumnezeu și față de copiii lor? Arătând maturitate și trăind o credință autentică, părinții și bunicii reprezintă o predică vie pentru copiii lor, iar experiența personală are un impact maxim în educația lor. Mulți tineri educați în familii temătoare de Dumnezeu, care din copilărie cunosc Sfintele Scripturi, le aduc o bucurie imensă părinților lor credincioși, care pot să afirme împreună cu apostolul Ioan: „Eu n-am bucurie mai mare decât să aud despre copiii mei că umblă în adevăr” (3 Ioan 4).

Doamne, ajută-mă să lucrez cu înțelepciune pentru tinerii din familia mea și din biserică!

Provocare:

Roagă-te astăzi pentru tinerii din biserica și din familia ta! Gândeștete să le oferi câte o carte care să le vorbească despre dragostea lui Isus!

Andrei Borz
Conferința Transilvania de Sud

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO