„Căci așa ne-a poruncit Domnul: «Te-am pus ca să fii Lumina neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului.»” (Faptele apostolilor 13:47)

Ascultă ediția audio aici.

Ca urmași ai lui Hristos, chemarea noastră înseamnă mai mult decât a fi membrii unei comunități religioase. Dumnezeu ne spune: „Te pun să fii Lumina neamurilor” (Isaia 49:6).

Din păcate, unii se vor mulțumi să fie doar niște lămpi care lucesc când mai tare, când mai slab, în funcție de starea lor spirituală, la fel de alternantă. Alții se aseamănă cu niște lanterne, care sunt pornite dacă sunt văzuți de alții sau oprite dacă nu. Lumina poate veni de la surse diferite, iar calitatea „bateriei” se vede în intensitatea strălucirii.

Interiorul se poate cultiva, se poate „încărca” printr-o relație strânsă, permanentă cu Sursa: Isus Hristos. Denumirea de „urmaș al Lui” atrage după sine o relație mântuitoare cu El, ce va fi reflectată în vorbele noastre, în comportamentul nostru, în ființa noastră. Aceasta înseamnă acceptarea unei responsabilități sfinte și solemne, pentru că este posibil ca tu să fii singura oportunitate a aproapelui tău de a afla despre Mântuitorul. De aceea, aderarea noastră la standardele creștine să nu fie limitată la un spațiu de închinare, la anumite evenimente publice, să nu fie doar un instrument de „orbire”, după care să ne retragem în propria beznă. Doar lumina poate lumina – iar noi suntem chemați la strălucire.

Tendința noastră umană este să minimalizăm importanța acestei chemări divine, mulțumindu-ne doar cu licăriri ocazionale de la poalele muntelui, confundând imperativul ceresc cu un standard coborât, ieftin, mult prea accesibil. Parafrazând o zicală cunoscută, oamenii nu se vor ghida după ce spui, ci după lumina ta. Tu ești chemat să fii la înălțime, vizibil, demn de urmat. Accepți provocarea divină? Fii un bun reflector al lui Isus prin viața ta!

Doamne, ajută-mă să reflect lumina Ta celor din jurul meu, astfel ca prin mine să Te vadă pe Tine!

Provocare:

Discutați un plan de familie în cadrul căruia fiecare dintre voi să fie o lumină azi în activitatea zilnică! Seara, faceți o autoevaluare!

Mutnean Rezso Károly
Conferința Banat


Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO