De la ură la iubire
Nu vă miraţi, fraţilor, dacă vă urăşte lumea. Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi. Cine nu iubeşte pe fratele său rămâne în moarte. (1 Ioan 3:13-14)
Ascultă ediția audio aici.
Una dintre cele mai lamentabile trăsături ale experienței creștine este apariția intoleranței religioase. De-a lungul istoriei bisericii, ura și persecuția au reprezentat un real handicap pentru poporul lui Dumnezeu. Și astăzi, încă suntem martori ai unor manifestări de intoleranță din partea anumitor medii religioase. Dar Isus a anunțat că, înainte de revenirea Sa în glorie și mărire, lumea va cădea din nou într-o eră a totalitarismului: „Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi şi vă vor omorî şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru Numele Meu. […] Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa, dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate” (Matei 24:9,21-22). Pentru o astfel de situație, Domnul face o făgăduință importantă: „Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28:20).
Astăzi, zvonuri de persecuție se tot aud. De ce? Răspunsul este unul încurajator: „Atunci de ce persecuția pare că a slăbit într-o mare măsură? Singurul motiv este că biserica s-a conformat cerințelor lumii și nu mai trezește nicio împotrivire. Religia care este la modă în zilele noastre nu are caracterul curat și sfânt pe care l-a avut credința creștină în zilele lui Hristos și ale apostolilor Săi. Din cauza spiritului de compromis cu păcatul, din cauză că marile adevăruri ale Cuvântului lui Dumnezeu sunt privite cu indiferență, pentru că este atât de puțină evlavie în biserică, creștinismul este în aparență atât de popular în lume. Să se producă o reînviorare a credinței și puterii din prima biserică, și atunci spiritul persecuției va fi reînviat, iar flăcările persecuției vor fi iarăși aprinse” (Tragedia veacurilor, pp. 38–39).
Iubirea adevărată stârnește ura necredincioșilor. Isus a întruchipat iubirea divină și a combătut ura și violența cu dragoste. Când urmăm exemplul Lui, trecem de la o existență condamnată la dispariție la o experiență de viață cu perspective de veșnicie. Pentru că „cine nu iubeşte rămâne în moarte”. Iubirea costă foarte mult, inclusiv ură, intoleranță și persecuție. Dar a nu iubi înseamnă moarte.
Să o luăm astăzi pe calea care duce la viață și să iubim!
Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO