Fericită nădejde
Să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie. (Tit 2:12)
Suntem îndemnați să trăim cu cumpătare, dreptate și evlavie în această lume și să așteptăm arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor, Isus Hristos. Unii au avut o obiecție cu privire la lucrarea mea, deoarece eu spun că este datoria noastră să așteptăm venirea lui Hristos pe norii cerului. Ei obișnuiesc să spună: „Ai crede că ziua Domnului este la uși când o auzi pe sora White vorbind despre venirea Domnului Hristos; dar ea tot predică despre acest subiect de patruzeci de ani și Domnul nu a venit încă.” Aceeași obiecție putea fi adusă și împotriva cuvintelor Domnului Hristos Însuși. El a spus, prin gura ucenicului Său iubit: „Iată, Eu vin curând”, iar Ioan a răspuns: „Amin, vino Doamne, Isuse!”
Domnul Isus a rostit aceste cuvinte ca niște cuvinte de avertizare și încurajare pentru poporul Său. De ce nu le-am da atenție? Domnul a spus că cei credincioși vor fi găsiți veghind și așteptându-L. Servul cel necredincios spusese: „Stăpânul zăbovește să vină” și a început să bată pe tovarășii lui de slujbă și să mănânce și să bea cu bețivii.
Timpul exact al celei de-a doua veniri a lui Hristos nu ne este descoperit. Domnul Isus a spus: „Niciun om nu cunoaște ziua sau ceasul acela”. Însă El ne-a dat anumite semne ale venirii Sale, spunându-ne: „Când veți vedea întâmplându-se aceste lucruri, să știți că Împărăția lui Dumnezeu este aproape.” El a poruncit ca, pe măsură ce apar semnele venirii Sale, „să vă uitați în sus și să vă ridicați capetele pentru că izbăvirea voastră se apropie”. Şi, în vederea acestor lucruri, apostolul a scris: „Dar voi, fraților, nu sunteți în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoț. Voi sunteți fii ai luminii și fii ai zilei.” Deoarece nu știm ceasul venirii lui Hristos, noi trebuie să trăim cu cumpătare în veacul de acum, „așteptând fericita noastră nădejde și arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor, Isus Hristos.”
Domnul Hristos S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca să ne poată răscumpăra din orice nelegiuire și să-Şi curățească pentru Sine un popor deosebit, plin de râvnă pentru fapte bune. Poporul Său trebuie să-și păstreze caracterul deosebit de reprezentant al Său. Există o lucrare de făcut pentru fiecare din cei care fac parte din acest popor… Așa cum spunea apostolul: „Noi nu suntem ai nopții, nici ai întunericului. De aceea să nu dormim ca ceilalți, ci să veghem și să fim treji.” – Signs of the Times, 24 iunie 1889
Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO