Semănătorul a ieșit să-și semene sămânța. Pe când semăna el, o parte din sămânță a căzut lângă drum. (Luca 8:5)

În pilda semănătorului ne este prezentată marea luptă dintre Domnul Hristos, prințul luminii, și Satana, prințul întunericului.

Semănătorul este Fiul lui Dumnezeu sau aceia pe care El îi deleagă să facă lucrarea Sa, căci, colaborând cu Domnul Hristos, noi devenim împreună-lucrători cu Dumnezeu. Aceia care, prin lucrare personală, deschid Scripturile în fața semenilor lor sunt cei care seamănă sămânța cea bună, căci sămânța cea bună este Cuvântul lui Dumnezeu. (…)

Sămânța căzută lângă drum reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu care ajunge în inimile acelora care sunt ascultători neatenți, căci cei care vor aduce roade meditează asupra Cuvântului lui Dumnezeu care le-a fost prezentat. Asemenea păsărilor cerului, care sunt gata să înșface sămânța căzută lângă drum, Satana este reprezentat ca fiind gata, prin agenții săi nevăzuți, să îndepărteze semințele adevărului divin din inimă, pentru ca acestea să nu găsească un loc în care să aducă roade pentru viața veșnică.

Satana și îngerii săi sunt prezenți în adunarea în care se predică Evanghelia împărăției. În timp ce îngerii cerești sunt de asemenea prezenți pentru a sluji în favoarea acelora care sunt moștenitori ai mântuirii, vrăjmașul este mereu atent ca să facă fără efect influența adevărului. Cu o seriozitate care este egalată doar de răutatea sa, el caută să zădărnicească lucrarea Duhului lui Dumnezeu asupra celui ce ascultă, pentru că el știe că, dacă adevărul este acceptat, el își pierde controlul asupra subiectului său, iar Domnul Hristos câștigă biruința. (…)

Sunt mulți a căror inimă este așa de împietrită precum cărarea bătătorită și, după toate aparențele, ar fi inutil să le fie prezentat adevărul; însă dacă, folosind logica, se ajunge la eșec, dacă argumentele nu pot convinge, cel care lucrează pentru Hristos să se apropie de asemenea persoane cu o simpatie și compasiune asemenea celei manifestate de Domnul Hristos, și este posibil ca dragostea lui Hristos să supună și să topească sufletul, sensibilizându-l și conducându-l la pocăință.

În decursul a mulți ani de încercare, Dumnezeu testează și pune la încercare inimile tuturor ca să vadă cine Îi va face loc Domnului Isus. Întrebarea la care trebuie să dea răspuns fiecare suflet este: Vei accepta tu iubirea plină de iertare a lui Dumnezeu, care este un remediu pentru bolile sufletului, sau vei alege vrăjmășia lui Satana și vei culege soarta teribilă a celor pierduți? – Review and Herald, 31 mai 1892

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO