Fiii prorocilor
Cincizeci de inşi dintre fiii prorocilor au sosit şi s-au oprit la o depărtare oarecare în faţa lor şi ei amândoi s-au oprit pe malul Iordanului. (…) Fiii prorocilor, care erau în faţa Ierihonului, când l-au văzut, au zis: „Duhul lui Ilie a venit peste Elisei.” Şi i-au ieşit înainte şi s-au închinat până la pământ înaintea lui. (2 Împăraţi 2:7,15)
În Haifa, unul dintre oraşele Israelului de astăzi, printre altele, turiştii sunt conduşi la o grotă săpată în stâncă, numită peştera lui Ilie, în care se păstrează obiecte vechi, caracteristice închinării mozaice. Pe lângă clădirile şi şoselele moderne de astăzi, este destul de dificil să refaci imaginea vremii lui Ilie, un conducător al reformei spirituale de după domnia lui Ahab. Ilie a fost unul dintre promotorii şcolilor prorocilor. Acolo se învăţa Tora (Legea lui Dumnezeu) şi aplicarea acesteia cu credincioşie în Dumnezeu.
„Chiar înainte ca Ilie să fie luat la cer, împreună cu Elisei, el a vizitat aceste centre de educaţie… Îndeosebi i-a îndrumat cu privire la înaltul privilegiu al credincioşiei şi păstrării ataşamentului lor faţă de Dumnezeul cerului. De asemenea, el a accentuat în mintea lor cât de important este să lase ca simplitatea să caracterizeze fiecare aspect al educaţiei lor.” (Profeţi şi regi, p. 225)
Fiii prorocilor aveau o comunicare eficientă cu Dumnezeu, o înțelegere clară cu privire la evenimentele care aveau loc în jurul lor. Aşa a fost şi cu răpirea lui Ilie, despre care aceştia ştiau, ca de altfel şi Elisei, ucenicul lui Ilie. Ştiind ce urma să se întâmple în ziua respectivă, cincizeci dintre aceştia s-au oprit în faţa Ierihonului, unde era o şcoală a lor, nu departe de Iordan, ca să-i urmărească pe cei doi în drumul lor spre Iordan. Aceştia au fost martori la trecerea Iordanului de către Ilie împreună cu Elisei, precum şi la întoarcerea lui Elisei. Caracterul fiilor prorocilor rămâne o provocare pentru toţi credincioşii de azi, mai ales pentru tineri. În lumea ştiinţei profane, atât de avansate şi ispititoare, suntem invitaţi să-L căutăm pe Isus şi să rămânem lângă El.
Isuse, Te rugăm să vii şi să rămâi cu noi şi astăzi pe drumul vieţii noastre!
Iosif Suciu, pastor, Conferinţa Transilvania de Sud
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO