Domnul a zis lui Moise: „Voi face și ceea ce-Mi ceri acum, căci ai căpătat trecere înaintea Mea și te cunosc pe nume!” Moise a zis: „Arată-mi slava Ta!” (Exodul 33:17,18)

Moise a fost un om cu o aleasă educație. Pentru că a locuit în Egipt un timp îndelungat ca fiu al faraonului, el a avut parte de o experiență bogată a tehnicilor negocierii, ba chiar la cel mai înalt nivel. Prin urmare, ar fi putut să ceară orice de la Dumnezeu. Sau nu! El a cerut în raport cu nevoia și dorința inimii lui: „Arată-mi slava (frumusețea) Ta!” – o cerere pe care niciun om nu o mai făcuse până atunci. Deși această cerere ar putea să pară încumetare, ea descoperă o relație cu totul deosebită, o apropiere extraordinară.

Moise a avut îndrăzneala să negocieze cu Dumnezeu. Dar, prin cererea lui, el dezvăluie un caracter ales, în care Dumnezeu este pe primul loc în prioritățile vieții. Există un principiu care spune că un om, cu cât Îl cunoaște pe Dumnezeu mai bine, cu atât mai mult dorește să Îl cunoască, iar, pe de altă parte, cu cât stă mai departe de Dumnezeu, cu atât i se pare că este mai drept.

Raportul biblic ne spune că Moise a murit la vârsta de o sută douăzeci de ani (Deuteronomul 34), el fiind singurul om pe care l-a îngropat Dumnezeu Însuși. În ce privește relația cu Dumnezeu, de tip „față în față”, raportul inspirat ne spune că „în Israel nu s-a mai ridicat proroc ca Moise”. Mormântul lui a fost undeva „în Valea Moabului”, dar nimeni nu i-a cunoscut locul. Pentru trupul lui a fost o dispută chiar între Diavol și arhanghelul Mihail (Iuda 9), iar Moise a mai apărut o dată pe pământ pe muntele unde Domnul S-a schimbat la față înaintea ucenicilor Săi (Luca 9:30,31). Moise a trăit dincolo de mormânt, continuând să-L servească pe Dumnezeul său iubit.

Bine-cunoscuta poveste „Peștișorul de aur”, de Jacob și Wilhelm Grimm, este atât de sugestivă! Ea ne transmite, pe înțelesul copiilor, cât de puerile și mărunte sunt cererile oamenilor atunci când au șansa unică de a li se îndeplini orice dorință, oricât de grea și imposibilă ar putea părea. Rezultatul?! La îndemnul soției, pescarul îi cere peștișorului de aur o covată mai mare, în locul celei vechi, ponosite.

De multe ori, dorințele, cererile noastre sunt prea mici pentru Tatăl nostru. Prințul întunericului este atât de interesat ca ochii noștri să vadă cât se poate de puțin pentru a avea o credință pe măsură – mică, slab dezvoltată. Dacă ai avea posibilitatea să ceri orice lucru de la Domnul și să-l primești, tu ce ai cere? Nu uita: veșnicia este în strânsă relație cu cererile de acum!

Robert Georgescu, director, ADRA–România

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO