Hotărârea cea mai importantă
„Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” Matei 6:33
Un tată dorea din toată inima ca fiul său să nu-şi mai roadă unghiile. Când şi-a exprimat această dorinţă faţă de fiul său, acesta i-a răspuns că şi pe el îl deranja mirosul de tutun al tatălui. În final s-au înţeles ca fiecare să se lase de obiceiul său rău. Acum însă tatăl a început să-şi roadă unghiile iar fiul să fumeze!
Ce fel de hotărâri iei tu la început de an? Nu-i aşa că aproape toate hotărârile noastre au de a face cu o problemă de comportament? Ele sunt în legătură fie cu un lucru care trebuie făcut şi pe care am neglijat să-l facem, sau cu ceva care nu trebuie făcut dar obişnuim sau ne place să facem.
Textul biblic de astăzi ne reaminteşte că Dumnezeu, căruia îi slujim, este destul de mare ca să poarte grija tuturor nevoilor noastre, dacă Îl vom căuta mai întâi pe El în fiecare zi. El va purta de grijă nu numai nevoilor noastre fizice, ci oricărei probleme pe care am avea-o, inclusiv cele asupra cărora obişnuim să ne luăm hotărâri la începutul unui an nou.
Nu-i aşa că hotărârile noastre sunt ca nişte frânghii de nisip? Aşa ni se spune în Calea către Hristos, p. 47. Oare nu este adevărat că „inimile noastre sunt pline de răutate, iar noi nu ni le putem schimba” (ibidem, p. 18)?
Toate eforturile pe care noi le-am îndrepta în direcţia corectării aparentelor, exteriorului, caracterelor noastre sunt lipsite de succes, pentru că ele nu fac altceva decât să ne îndepărteze atenția de la Isus, singura sursă de reală putere. El ne spune că toată puterea I s-a dat în cer şi pe pământ. El este în stare să aibă grijă de problema care ne-a tulburat viaţa de-a lungul întregului an care s-a scurs – da, aceea în privinţa căreia am luat hotărâri noi acum un an, hotărâri pe care le-am călcat chiar în următoarea zi. Da, Isus este destul de mare ca să poată avea grijă de acea problemă, şi oricare alta.
Aş vrea să te invit să iei hotărârea de a nu mai lua nici o hotărâre în afară de una singură. Aceasta este singura hotărâre pe care merită s-o iei. Şi ea priveşte inima, lăuntrul ființei tale, nu exteriorul. Există o singură hotărâre care poate avea efect asupra inimii, motivelor şi scopurilor tale. Ea are de a face cu a ţi lua timp în fiecare zi, ca să-L întâlneşti pe Isus, să cauţi să-L cunoşti mai bine, să petreci timp cu El, cel care are un răspuns potrivit pentru fiecare problemă a vieţii noastre.
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO