„Au crezut că este cu tovarăşii lor de călătorie, şi au mers cale de o zi.” Luca 2:44

Isus era în vârstă de 12 ani când a fost luat pentru prima oară de părinţii Lui în călătoria la Ierusalim pentru sărbătorirea paştelui. La întoarcere, Isus a rămas în urmă fără ca Iosif şi Maria să ştie. Crezând că El era totuşi în grupul lor ei au continuat drumul timp de o zi. Seara au constatat că El nu era în tabără. Ei L-au căutat printre toţi cunoscuţii lor dar fără succes. A doua zi s-au întors la Ierusalim ca să-L caute acolo. L-au găsit de-abia a treia zi în Templu, şezând în mijlocul învăţătorilor legii, ascultându-i şi punându-le întrebări „Cînd L-au văzut, părinţii Lui au rămas înmărmuriţi; şi mama Lui I-a zis: ‘Fiule, pentru ce Te-ai purtat aşa cu noi? Iată că tatăl Tău şi eu Te-am căutat cu îngrijorare.’ El le-a zis: ‘De ce M-aţi căutat? Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?’” (Luca 2:48-49).

Avem aici o lecţie foarte importantă pentru noi. Îl putem pierde pe Isus fără să fim măcar conştienţi de aceasta. Hristos Lumina Lumii, p. 83: „În problemele noastre zilnice, noi ar trebui să fim atenţi ca nu cumva să uităm de Isus şi să ne vedem de treburi fără să fim măcar conştienţi de asta. Când noi ne lăsăm atât de antrenaţi în treburi pământeşti încât nici nu ne mai gândim la El, Cel de care depinde existenţa noastră veşnică, noi suntem deja separați de Isus şi de îngerii cerului. Aceste fiinţe cereşti nu pot rămâne acolo unde prezenţa Mântuitorului nu este dorită, şi unde absenţa Lui nu este băgată în seamă. Acesta este motivul pentru care cei ce mărturisesc a fi urmaşi ai lui Hristos sunt atât de adesea descurajaţi.”

Este şi astăzi posibil ca noi să-L pierdem într-o bună zi pe Hristos, gândind că El este pe undeva pe-aproape. Iosif şi Maria nu şi-au dat seama de ceea ce se întâmplase decât la apusul soarelui. Abia după aceea au început ei să-L caute printre rudele şi cunoştinţele lor. Dar nu L-au putut găsi. În cele din urmă au trebuit să se întoarcă la Ierusalim pentru ca să-L găsească exact acolo unde-L pierduseră. Isus poate fi găsit exact acolo unde L-ai văzut pentru ultima oară înainte de a-L pierde. Întoarce-te la punctul în care te-ai despărţit de El.

Este minunat să ai prieteni şi rude care-L cunosc pe Isus. Dar nu încerca să contezi pe legătura lor cu Isus. Tu trebuie să ai o legătură personală cu El. Şi singura modalitate de a realiza aceasta este de a avea şi menţine o părtăşie zilnică cu El.

Acest articol face parte din cartea „Nici o zi fără Isus” de Morris Venden

 

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO