Diavolii nu se încred
„Tu crezi că Dumnezeu este unul, și bine faci; dar și dracii cred… și se înfioară!” Iacov 2:19.
Unii spun că nu are rost să consideri că este greu să fii mântuit când există în Biblie texte ca cel din Fapte 16:31: „Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit” Unii consideră că tot ce trebuie este să ai credință. Ei cred că dacă cândva în timpul vieții mele am ajuns să cred în Domnul Isus Hristos, din acel moment eu sunt mântuit, fără nici o problemă, fără să mai poată exista ceva care să mă îngrijoreze sau neliniștească.
Însă Biblia ne spune că atâta, chiar și diavolii fac. Ei cred. Ei cred chiar ceva mai mult decât cred unii oameni. Ei cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu. În aparență chiar s-ar califica pentru ceea ce se spune în întâia epistolă a lui Ioan, unde scrie că dacă tu crezi că Hristos a venit în lume și că El este Fiul lui Dumnezeu, vei fi mântuit (capitolul 4 cu versetul 2). În zilele lui Isus, diavolii ziceau că ei știu cine este El: Sfântul lui Dumnezeu (vezi Marcu 1:24). Nu-i așa că asta este mai mult decât cred unii astăzi? Deci trebuie să fie ceva mai mult decât o înțelegere superficială a Cuvântului.
Ce putem spune despre aceia care mărturisesc cu propria lor gură că Isus este prezent în viețile lor, iar într-o zi vor spune chiar: „Doamne, Doamne noi am scos demoni în Numele Tău, am profetizat și am făcut multe lucruri minunate?” (vezi Matei 7:22). Cu toate acestea Dumnezeu nu-i cunoaște. Cel care va lua textele din Romani 10:9-10 și va zice că tot ce este de făcut ca să fii mântuit este să crezi în înviere și să mărturisești că Isus este Domn, mai are de luat în considerare și alte texte din Scripturi.
De fapt, adevărul este că înțelesul adânc al cuvântului tradus prin „credință” sau „convingere” este „încredere”. Demonii cred, însă ei nu au încredere. În aceasta constă diferența. Este foarte posibil ca eu să cred că există Dumnezeu și încă multe alte lucruri în legătură cu El, așa cum fac și demonii, dar să nu am încredere în El. Cât de larg putem noi deschide poarta cea îngustă și strâmtă? Cât loc putem face? „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28).
Venind la EL, și făcând acest lucru tot mereu, noi vom căpăta încredere în El. Aceasta este mai mult decât o simplă acceptare cu mintea.
Acest articol face parte din cartea „Nici o zi fără Isus” de Morris Venden
|
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO