Dumnezeu ajută pe neputincioși

„Nu veți avea de luptat în lupta aceasta: așezaţi-vă, staţi acolo, și vedeţi izbăvirea pe care v-o va da Domnul.” 2 Cronici 20:17

Un om s-a dus într-o altă ţară împreună cu soţia sa, cu rudele sale, cu vitele sale, şi cu turmele sale. Băştinaşii acelei ţări le-au ieşit în întâmpinare şi au întrebat pe acest om: „Care-ţi este numele?” El a răspuns: „Mă numesc Tatăl Multor Neamuri.” „Chiar? Dar câţi copii ai?” „Ăăă… mmm… niciunul.” „O, va să zică nu ai niciunul”, i-au zis ei zâmbind. Apoi au întrebat-o pe soţia lui: „Pe dumneata cum te cheamă?” „Mă numesc Mama Multor Neamuri.” „O, da? Înseamnă că ai mai fost căsătorită odată. Câţi copii ai?” „E o zi deosebit de frumoasă azi în Canaan, nu-i aşa?” “Câţi copii ai zis că ai?” „Deocamdată niciunul.” „Dar câţi ani ai?” „Nouăzeci.”

Ca rezultat al acestui incident, care de fapt nu fusese primul de genul acesta, cei doi au hotărât că întrucât ceea ce promisese Dumnezeu era de fapt imposibil, trebuia găsită o altă soluţie. „Dumnezeu ajută pe cei ce fac şi ei tot ce pot, nu-i aşa?” au zis Abraam şi Sara, şi au trecut la acţiune. Tulburările actuale din Orientul Mijlociu sunt urmarea acelui plan.

Iată un alt om aflat într-un palat de marmură, pe un tron de fildeş. Numele lui e Moise. Dumnezeu îi zice: „Moise, tu trebuie să scoţi pe Israel din această ţară!” Moise răspunde: „Cred că sunt destul de pregătit pentru asta Doamne. Tocmai am absolvit Academia Militară. Începând de mâine mă pun pe treabă.” A doua zi Moise omorâse deja un egiptean. Rezultatul a fost că el a trebuit să părăsească imediat Egiptul şi să fugă în pustia Madian unde a păzit oile socrului său timp de patruzeci de ani. După toţi aceşti ani, Dumnezeu i se arată din nou şi îi zice: „Moise, a sosit timpul să scoţi pe Israel din Egipt.” „Oh, nu, nu eu Doamne, eu nu sunt decât un biet cioban.” Domnul a zâmbit şi i-a zis: „Acum eşti cel mai bine pregătit Moise.” Numai când şi-a dat seama de neputincioşia sa, a reuşit Moise să scoată pe Israel din robie. Poporul, la rândul lui, a trebuit să înveţe aceiaşi lecţie. Dumnezeu le-a zis: „Voi nu trebuie să luptaţi în acest război. Domnul însuşi va lupta pentru voi.” Şi cum au apărut inamicii, poporul a şi început lupta. Ei au plătit un preţ greu pentru a învăţa că Dumnezeu are putere să împlinească tot ce a făgăduit, şi că El nu are nevoie de niciun ajutor pentru a înfăptui tot ce a promis că va înfăptui pentru noi. A admite că nu avem nici o putere în această privinţă, este pasul final pe care trebuie să-l facem spre o consacrare deplină.

Acest articol face parte din cartea „Nici o zi fără Isus” de Morris Venden