Lunga cale către Dumnezeu

„Pe viaţa mea zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosulul, ci să se întoarcă de la calea lui și să trăiască.” Ezechiel 33:11

Sunt mulţi care refuză calea cea mai scurtă către Dumnezeu, şi anume studierea iubirii Lui, aşa cum este ea descoperită în descrierea Biblică a caracterului şi vieţii lui Hristos. Cred că cei mai mulţi dintre noi alegem calea cea lungă, şi acest lucru este destul de rău, întrucât nu acesta este planul lui Dumnezeu. Dar, oricum, calea aceasta este cea mai bătută. Ea este calea necazurilor, a suferinţei, a rătăcirilor, a durerii şi a deselor dezamăgiri.

Tîlharul de pe cruce a parcurs tot acest maraton al necazurilor, că, ajuns în faţa morţii, să fie binevoitor să asculte. Atunci el a auzit miloasa rugă: „Iartă-i Tată, căci nu ştiu ce fac.” Şi numai atunci, în acel moment atât de critic, în prezenţa iubirii divine, a ajuns el la momentul adevărului.

Saul a rezistat. El a încercat să-şi şteargă din amintire scena împroşcării cu pietre a omului care în loc să se vaite se ruga: „Doamne, nu le ţine în seamă păcatul.” Dar în cele din urmă, pe drumul Damascului, inima lui a fost zdrobită la contactul cu iubirea de care fugise pentru un timp atît de îndelungat.

Nicodim a aşteptat trei ani de zile. A trebuit ca Prietenul lui – pe care intenţiona să-L cunoască mai bine – să moară pe cruce, că el să înţeleagă în sfârşit iubirea care i se oferise, şi să accepte în cele din urmă ceea ce i se oferea, când, împreună cu Iosif, au coborât de pe cruce trupul însângerat al lui Isus.

„Oh”, vei zice, „ce se va alege de noi, dacă, având această cale de scăpare, fugim totuşi de Dumnezeu?” Adu-ţi doar aminte că Dumnezeu te caută. Apelul Său către tine este ca să te laşi găsit, prin credinţă, cum spune Scriptura, şi nu prin ţine însuţi. Chiar şi credinţa este un dar de la Dumnezeu (Efeseni 2,8). „Urechea Sa este gata să audă strigătul unui suflet smerit. Chiar cea mai slabă căutare a inimii după Dumnezeu, nu rămâne neluată în seamă de El. Nici o rugă a noastră, oricât ar fi ea de şovăitoare, nici o lacrimă chiar vărsată în ascuns, nici o dorinţă sinceră după Dumnezeu, oricât de slabă ar fi ea, nu scapă atenţiei Duhului Sfânt care iese în întâtimpinarea oricărei nevoi. Chiar înainte ca rugăciunea să fie rostită, ba chiar înainte ca dorinţa inimii să fie conştientizată harul lui Hristos iese în întâmpinarea nevoilor sufletului omenesc” – Parabole, pagina 206.

Acest articol face parte din cartea „Nici o zi fără Isus” de Morris Venden