Ferice de cine citește și de cei ce ascultă

FERICE DE CINE CITEŞTE Şl DE CEI CE ASCULTĂ cuvintele acestei prorocii şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape! (Apocalipsa 1:3)

Textul spune: „Ferice de cine citeşte şi de cei ce ascultă…” Ce înseamnă asta? De ce o singură persoană citeşte şi mai multe ascultă? Pentru că în timpurile Noului Testament cărţile erau greu de găsit şi scumpe de produs, majoritatea oamenilor dădeau de una numai atunci când cineva le-o citea cu voce tare. Cartea Apocalipsa trebuia să fie citită în biserică. Trebuia să fie nu o lucrare scrisă care să fie studiată de fiecare persoană, ci mai degrabă să fie auzită de către grupuri de oameni. O binecuvântare specială stă asupra citirii publice a cărţii Apocalipsa.

În 1951 am condus un tur al celor şapte biserici din Apocalipsa, în Turcia. Excursia a fost o aventură în multe moduri. Treizeci şi nouă de oameni, inclusiv familia mea, eram înghesuiţi într-un singur autobuz cu un şofer turc şi un ghid turistic musulman. Şoferul nostru şi-a asumat pe drum mai multe riscuri decât orice alt şofer pe care îl cunoscusem vreodată, totuşi o făcea cu calm.

Un alt aspect remarcabil al excursiei a fost faptul că toţi, cu excepţia celor doi turci, ne-am îmbolnăvit de un fel de viroză stomacală încă din a doua zi. Aceasta a condus la multe opriri disperate la farmacii mărginaşe sau chiar în locuri mai izolate, unde pasagerii se împrăştiau în toate direcţiile căutând copaci şi tufişuri în spatele cărora să se ascundă. Ceea ce era şi mai jenant era faptul că majoritatea bolnavilor erau vegetarieni. Cei doi turci care nu se îmbolnăviseră erau fumători înrăiţi care încălcaseră şi restricţiile musulmane cu privire la alcool.

O parte pozitivă a acestei excursii era şansa de a vizita cele şapte cetăţi antice care odată cuprindeau bisericile din Apocalipsa. O tânără femeie din grupul nostru pregătise o citire dramatică a mesajului lui Isus pentru fiecare dintre aceste biserici. Aşa cum este specificat în carte, unul sau mai mulţi au citit cu voce tare, în vreme ce noi toţi ceilalţi am ascultat. După fiecare citire, am cântat un cântec care fusese scris pe baza mesajelor către cele şapte biserici. Impactul a fost de neuitat. Am ascultat scrisorile către fiecare biserică exact pe locul unde aceste biserici le ascultaseră iniţial.

Mă îndoiesc că majoritatea bisericilor de astăzi ar avea răbdarea să asculte toată cartea Apocalipsa citită cu voce tare (durează cam o oră şi jumătate)! Dar în bucăţi mici am fost capabili să re-creăm unele dintre cadrele iniţiale în excursia noastră. În Pergam, am ascultat scrisoarea în timp ce stăteam pe „locul Satanei”, marele altar al lui Zeus. Apoi, în Tiatira, am ascultat fiind înconjuraţi de un grup prietenos de copii turci. Ioan încurajează fiecare creştin să încerce citirea dramatică a cărţii Apocalipsa în închinarea de la biserică şi din familie.

Doamne, dă-mi urechi atente să Te ascult pe Tine şi Cuvântul Tău ca niciodată înainte! Mă rog şi pentru o inimă care este dispusă să se supună.