Tivul roșu

Cel ce va birui nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte. (Apocalipsa 2:11)

Cu Isus în fruntea noastră, toţi am coborât din cetate pe acest pământ, pe un munte mare şi impunător, care nu a rezistat atingerii lui Isus şi s-a despărţit în două, transformându-se într-o mare câmpie. Apoi, ne-am uitat în sus şi am văzut cetatea cea mare, cu douăsprezece temelii şi cu douăsprezece porţi, câte trei pe fiecare parte, şi câte un înger la fiecare poartă. Toţi am strigat: „Cetatea, cetatea cea mare, vine, coboară de la Dumnezeu din cer”; şi aceasta a coborât şi s-a aşezat pe locul în care stăteam noi. După aceea, am început să privim la lucrurile minunate care erau în afara cetăţii. Acolo am văzut cele mai frumoase case, care păreau făcute din argint, susţinute de patru coloane placate cu nestemate, cele mai minunate pe care le-ai putea privi, care urmau să fie locuite de sfinţi; în interiorul fiecăreia se afla câte un raft de aur. I-am văzut pe mulţi dintre sfinţi intrând în case, dându-şi jos de pe cap coroanele strălucitoare şi aşezându-le pe raftul acela, apoi mergând pe câmpul dimprejurul caselor, ca să se ocupe de pământ, dar nu în felul în care ne ocupăm noi aici; nu, nu în felul acesta. O lumină plină de slavă strălucea împrejurul capetelor lor şi ei îl lăudau pe Dumnezeu neîncetat.

Am văzut un alt câmp, plin de tot felul de flori, şi, pe când le culegeam, am strigat: „Nu se vor veşteji niciodată!” Apoi am văzut un câmp cu iarbă înaltă, cea mai minunată pe care am văzut-o vreodată; era de un verde intens şi avea reflexii argintii şi aurii, unduindu-se mândră spre slava Regelui Isus. Apoi am intrat pe un câmp plin cu tot soiul de animale: leul, mielul, leopardul şi lupul stăteau împreună, în deplină armonie. Am trecut prin mijlocul lor şi ele au rămas paşnice, la locul lor. Apoi am intrat într-o pădure, nu ca pădurile întunecoase pe care le avem noi aici; nu, nu; ci luminoasă, în totul minunată; ramurile copacilor se unduiau încoace şi încolo şi toţi strigau: „Vom locui în siguranţă în locuri sălbatice şi vom dormi în păduri.” Am trecut prin păduri, căci ne îndreptam spre Muntele Sion.

În timp ce călătoream, am întâlnit un grup care admira, de asemenea, slava acelui loc. Am observat pe veşmintele lor ceva ca o margine roşie; coroanele lor erau strălucitoare, hainele lor, de un alb imaculat. După ce i-am salutat, L-am întrebat pe Isus cine erau. El ne-a răspuns că aceştia erau martirii care fuseseră ucişi pentru El. Împreună cu ei era o mulţime fără număr de copii; şi aceştia aveau un tiv roşu pe hainele lor.

Mărturii, vol. I, pp. 67-69