De la Templul pământesc la cel ceresc

Cei ce umblă fără prihană Îi sunt plăcuţi. (Proverbele 11:20)

Şi îndată, perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos. (Matei 27:51)

În virtutea morţii şi învierii Lui, El S-a făcut slujitor al „adevăratului cort, care a fost ridicat nu de om, ci de Domnul” (Evrei 8:2). Tabernaculul iudeilor a fost înălţat de oameni; oamenii au clădit templul iudeilor; dar sanctuarul de sus, după modelul căruia fusese făcut cel pământesc, n-a fost ridicat de un arhitect omenesc. „Iată că un Om, al cărui nume este Odrasla… va zidi Templul Domnului, va purta podoabă împărătească, va şedea şi va stăpâni pe scaunul Lui de domnie, va fi preot pe scaunul Lui de domnie” (Zaharia 6:12,13).

Serviciul jertfelor care arătau spre Hristos a trecut, dar ochii oamenilor au fost îndreptaţi către adevărata jertfă pentru păcatele lumii. Preoţia pământească a încetat, dar noi privim la Isus, slujitorul noului legământ, şi la „sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel”. „Drumul în Locul Preasfânt nu era încă deschis câtă vreme stătea în picioare cortul dintâi… Dar Hristos a venit ca Mare-Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mâini… şi a intrat o dată pentru totdeauna în Locul Preasfânt… cu însuşi sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veşnică” (Evrei 12:24; 9:8-12).

„De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei” (Evrei 7:25). Cu toate că lucrarea de mijlocire avea să fie mutată din templul pământesc în cel ceresc, cu toate că sanctuarul şi Marele nostru Preot urmau să nu mai poată fi văzuţi de ochiul omenesc, ucenicii nu aveau să sufere prin aceasta nicio pierdere. Din cauza lipsei Mântuitorului, ei nu urmau să simtă vreo întrerupere a legăturilor şi nici slăbirea puterilor. În timp ce Isus slujeşte în sanctuarul de sus, El este, prin Duhul Lui cel Sfânt, şi slujitor în biserica de pe pământ. Pentru ochiul fizic, El este departe, dar de fapt se împlineşte făgăduinţa pe care El a dat-o la înălţare: „Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28:20). În timp ce slujitorii Lui mai mici primesc putere de la El, prezenţa Lui întăritoare este totdeauna cu biserica Lui.

„Astfel, fiindcă avem un Mare-Preot însemnat, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să rămânem tari în mărturisirea noastră… Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie” (Evrei 4:14-16).

Viaţa lui Iisus, pp.165-166