Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemați fii ai lui Dumnezeu!
Matei 5:9

Ai fost prinsă în mijlocul unei situații tensionate sau al unei certe aprinse, în care persoane cu opinii diferite sunt inflexibile în privința poziției lor? Ai încercat să calmezi spiritele? Ai reușit vreodată să preiei controlul asupra unei situații care scăpase de sub control și să dezamorsezi o situație potențial volatilă?

Abigail este descrisă în Biblie ca o femeie inteligentă și frumoasă (vezi 1 Samuel 25:3). Era soția lui Nabal, un om bogat, dar nebun. Când David și oamenii săi, care erau fugari la acea vreme, au venit pe pământul lui Nabal în căutare de provizii și ajutor, acesta a răspuns nepoliticos și a refuzat să-i ajute. David, înfuriat de răspunsul lui, plănuia să se răzbune atacându-l.

Abigail, când a auzit despre acțiunile soțului ei și a înțeles consecințele nefaste care puteau urma, s-a hotărât să intervină. A adunat provizii și a mers să se întâlnească cu David și cu oamenii săi. S-a apropiat cu umilință și respect de David, a recunoscut că are dreptate și i-a cerut iertare pentru ofensa adusă de soțul ei. A acționat ca o persoană împăciuitoare, prevenind un potențial conflict violent și convingându-l pe David să nu-și pună în aplicare intențiile răzbunătoare.

David a fost mișcat de înțelepciunea și grația lui Abigail și a lăudat-o pentru acțiunile ei. 1 Samuel 25:32,33 spune: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel, care te-a trimis astăzi înaintea mea! Binecuvântată să fie judecata ta și binecuvântată să fii tu, că m-ai oprit în ziua aceasta să vărs sânge și mi-ai oprit mâna!” Drept urmare, a decis să nu-și ducă la îndeplinire planul de a-i face rău familiei lui Nabal. În cele din urmă, Nabal a murit, iar David s-a căsătorit cu Abigail.

În lumea noastră decăzută, deseori situațiile conflictuale extreme duc la violență, războaie și pierderi de vieți omenești. Suntem chemați să fim împăciuitori, iar Biblia promite că cei care fac pace „vor fi chemați fii ai lui Dumnezeu” (Matei 5:9). Ca persoane împăciuitoare, trebuie să reflectăm caracterul lui Dumnezeu în acțiunile noastre. Trebuie să fim împăciuitori în biserică, la locul de muncă, în comunitate, în casele noastre și în întreaga lume. Să ne străduim să fim împăciuitori, căutând reconcilierea și promovând armonia, și vom fi numiți „fii ai lui Dumnezeu”.

Estelle Baker

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO