Ferice de cei blânzi, căci ei vor moșteni pământul!
Matei 5:5
Îmi amintesc când mama și-a luat rămas-bun de la noi și a plecat în Statele Unite ale Americii pentru a-și îmbunătăți viața și pentru a ne deschide drumul și nouă. Era ora 2 sau 3 dimineața când noi, copiii, ne-am luat rămas-bun de la ea înainte de a ne culca înapoi în pat. În mintea mea de unsprezece ani, nu avea să fie decât o perioadă scurtă până când urma să fim din nou alături de ea. Și, deși am comunicat constant și am avut o relație strânsă cu ea în acei ani, aveau să treacă douăzeci și șapte de ani până când aveam să locuim din nou împreună în același loc.
De-a lungul acestei așteptări de aproape trei decenii, mi-am pus adesea întrebarea de care nu puteam să scap: „Cât va mai dura?” Au fost multe dificultăți și dezamăgiri pe parcurs, dar, în cele din urmă, a trebuit să învăț să aștept cu blândețe până când a sosit momentul. Blândețea este o atitudine de supunere de bunăvoie și fără împotrivire față de voia lui Dumnezeu.
Într-o lume în care toți vor să domine, există o chemare specială în viața fiicelor lui Dumnezeu de a fi blânde. Dumnezeu este mulțumit atunci când așteptăm ca El să facă lucrurile să se întâmple pentru noi. Aceasta este certitudinea noastră ca femei. Când suntem tratate pe nedrept, cu lipsă de amabilitate sau indiferență de alții și suntem tentate să ne răzbunăm, să fim blânde! Când ne rugăm de zeci de ani pentru acel copil risipitor, pentru un soț sau pentru acel copil promis pe care îl așteptăm, când țepușul din carnea noastră se încăpățânează să rămână acolo – să fim blânde.
Celor care persistă în blândețe, Hristos le-a promis mult mai mult decât ne putem imagina, atât acum, cât și la revenirea Sa. Acea atitudine de predare tăcută atunci când vremurile grele ne tulbură este o forță de necucerit, care ne va rafina ca nimic altceva. Eu o numesc tirania liniștită a blândeții. Cu toții așteptăm, îndurăm, sperăm și trecem prin multe, dar adevărata noastră frumusețe stă în supunerea pe care alegem să o manifestăm zilnic, în ciuda circumstanțelor.
Sora mea, cu câtă blândețe aștepți? Vrei să te pocăiești împreună cu mine pentru lipsa noastră de blândețe, pentru că murmurăm și ne împotrivim când ar fi trebuit să avem încredere? Să-I cerem Duhului Sfânt să ne dea un duh de blândețe, care să reflecte cu adevărat frumusețea caracterului lui Hristos în noi, căci un „duh blând și liniștit […] este de mare preț înaintea lui Dumnezeu” (1 Petru 3:4).
