Domnul a răspuns: „Voi merge Eu Însumi cu tine şi îţi voi da odihnă.”
Exodul 33:14
A început un nou an! M-am tot întrebat care este cuvântul meu tematic pentru acest an? Ar trebui să fie un cuvânt relevant. Unul care să facă diferența în viața mea. Bucurie? Speranță? Încredere? Apoi, cuvântul „restaurare” mi-a apărut în minte. Familia noastră a restaurat case, mașini, grădini. Restaurarea a fost întotdeauna un cuvânt potrivit pentru tipul de femeie care sunt, căreia îi place să facă totul cu mâinile ei. Îmi place să duc treaba la bun sfârșit. Astfel, a restaura părea să exprime energie. Da, era exact genul meu de cuvânt.
Cu atitudinea mea tipică de a duce treaba la bun sfârșit, am început entuziastă să învăț mai multe despre cuvântul meu. Nu sunt sigură cât timp a durat, dar în lumini mai strălucitoare decât soarele pe zăpadă pură, s-au evidențiat: ODIHNĂ. Serios? „Nu am timp de odihnă, Doamne”, am murmurat. Dar acele litere continuau să strălucească, invitându-mă.
Deci cum se potrivește „a restaura”, un cuvânt de acțiune, cu „odihna”, un cuvânt de liniște? Și ce înseamnă asta în viața mea agitată și ocupată? Nu eram sigură, dar știam că trebuie să aflu.
Încet-încet, am început să văd că provocările anului precedent mă epuizaseră. Rezervorul meu de bucurie era aproape gol. Mintea îmi rula fără oprire și, deși puteam să mă mișc rapid când era nevoie, mă prăbușeam când terminam. Oare Dumnezeu sugera o pauză în toate eforturile mele? Sugera El ceva mai mult în viață decât să-mi duc mereu la bun sfârșit listele interminabile cu lucruri de făcut? Voia El să fie primul și ultimul pe lista mea – în fiecare situație?
Îmi iubesc momentele de liniște. Când mă rog și mă opresc asupra Cuvântului Său, Scripturile încurajează și energizează inima și mintea mea. Dar am observat că, pe măsură ce ziua mea avansa, pierdeam acel sentiment de pace a Lui, de bucurie a Lui și de conexiune cu El. Când viața cerea mai mult decât puteam oferi, săream imediat să găsesc o soluție. Rezultatele nu erau întotdeauna pozitive. Am început să simt nevoia prezenței Sale pe parcursul zilei. Deci, ce s-ar întâmpla dacă primul lucru pe care l-aș face în orice situație – veselă sau supărătoare – ar fi să mă opresc un moment și să mă odihnesc în prezența Sa? Și, în pauză, să recunosc că El este cu mine, în mine? Cu această realizare, pot să-I încredințez orice se întâmplă. O greutate s-a rostogolit de pe umerii mei. Da, Dumnezeu mă schimbă. Învăț că, pentru a restaura, trebuie mai întâi să mă odihnesc. Este o nouă aventură cu El. Și, cumva, listele mele cu lucruri de făcut tot sunt finalizate cu bine.
