Mâniați-vă și nu păcătuiți. Să n-apună soarele peste mânia voastră și să nu dați prilej diavolului.
Efeseni 4:26,27

Era ziua mea liberă de la serviciu. Ca parte a rutinei mele, încerc să mențin limitele între viața profesională și cea personală. Prin urmare, când mi-am verificat mesajele și am văzut că era unul de la un coleg de serviciu, mi-a tresărit inima. La citirea mesajului, aceasta a tresărit și mai mult și a început să freamăte cu o emoție undeva între enervare și furie, amestecate cu dezamăgire. Eu și colegul meu avuseserăm anterior mai multe discuții pe marginea problemei în cauză. Am simțit că tonul acestui mesaj submina parametrii pe care îi stabilisem. În timp ce încercam să procesez numeroasele emoții care se învârteau în interiorul meu, am ales să nu răspund la mesaj. La urma urmei, aceasta era ziua mea liberă și, în plus, aveam nevoie de timp pentru a mă liniști. Apoi am început să mă gândesc la ce ar face Isus.

Când m-am întors la serviciu a doua zi, am fost ușurată în secret de absența colegului meu. Din nefericire, lăsasem soarele să apună peste mânia mea și eram încă supărată. Cu toate acestea, gândurile de tipul „Ce ar face Isus?” continuau să se învârtă în mintea mea. La jumătatea dimineții a apărut o situație de criză care a necesitat prezența fizică a colegului meu la serviciu. Ne-am întâlnit întâmplător pe hol și am discutat rapid despre criza prezentă. În timp ce el era pe cale să se îndepărteze pentru a trece la alte treburi ale zilei, am profitat de ocazie pentru a aduce în discuție problema care încă îmi provoca un oarecare disconfort. Am reușit să ne împărtășim punctele de vedere respective și să ajungem la o concluzie amiabilă. M-am calmat după conversația noastră. Acum puteam să îmi continui în liniște nu doar ziua, ci și relația de lucru cu colegul meu.

Când am reflectat mai târziu asupra acelei situații și a întregului proces care a dus la o rezolvare pozitivă, m-am gândit la felul în care Dumnezeu ne ajută, dacă Îl lăsăm să o facă. Este adevărat, nu am făcut o rugăciune formală, în genunchi, cu privire la situație. Cu toate acestea, cred că însăși reflecția la întrebarea „Ce ar face Isus?” a fost un fel de rugăciune. Cred că Dumnezeu a auzit dorința inimii mele de a fi ca Isus și de a face lucrurile așa cum le-ar face Isus.

Îți mulțumesc, Doamne, pentru că știi că dorința inimii mele este de a fi mai mult ca Tine și Îți mulțumesc că asculți și răspunzi chiar și la rugăciunile nerostite!

autor: Doreen Evans-Yorke

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO