În casa de poposire nu era loc pentru ei.
Luca 2:7
„Ești pregătit de Crăciun?” se întreabă oamenii unii pe alții când se salută în timpul lunii decembrie. Eu întreb întotdeauna cum definește cealaltă persoană ideea de a fi pregătit pentru Crăciun. Dacă înseamnă să fi cumpărat cadouri pentru toate persoanele de pe lista mea, să gătesc multe deserturi, să îmi decorez casa, să împachetez cadouri, să fiu gazdă, atunci nu sunt niciodată pregătită!
Dacă pregătirea pentru Crăciun înseamnă pur și simplu faptul că Isus va veni să stea cu mine, atunci da, sunt pregătită și încântată să Îl văd! Cu siguranță voi găsi timp să fac curățenie în casă, să pregătesc o masă specială, să cumpăr un cadou frumos și să transform un spațiu într-o cameră de oaspeți frumoasă și confortabilă.
Când S-a născut Isus, ospitalitatea din Orientul Mijlociu includea spălarea picioarelor prăfuite, oferirea apei de băut, împărțirea mâncării, și cazarea călătorilor obosiți – în casa ta.
În Luca 2:7, cuvântul grecesc katalyma este tradus prin „casă de poposire”, sau „han”. Același cuvânt apare din nou în Luca 22:11, când Isus are nevoie de o „cameră de oaspeți” pentru masa de Paște. Katalyma era o cameră la etaj, care putea fi o cameră de depozitare care se încuia, un spațiu pentru adunări mari, sau o cameră pentru vizitatori. Dacă erai hangiu, putea însemna că vecinii îi îndrumau pe călători către katalyma ta.
Când descendenții împăratului David s-au întors în localitatea lor de baștină pentru recensământ, avea satul Betleem spațiu îndeajuns pentru ei? De ce fel de cazare aveau nevoie Maria și Iosif? Probabil că voiau să aibă spațiu doar să se întindă. Cel mai probabil, dilema urgentă a hangiului a fost să găsească îndeajuns loc pe podea pentru a mai pune două rogojini de dormit.
Mă gândesc la refuzul hangiului de a găsi loc pentru Fiul lui David care urma să Își facă intrarea în lume. Vreau să cred că eu mi-aș fi dat propriul pat pentru Fiul lui Dumnezeu. Dar să fim serioși, probabil că le-aș fi făcut semn cu mâna să plece și aș fi încuiat ușa înainte ca ei să poate cere de mâncare.
Astăzi, Isus bate la ușa inimii mele, rugându-mă să o deschid și să Îl las să facă o minune, minunea renașterii mele. Cum Îi răspund? Fac spațiu în viața mea pentru Mântuitorul? Este El Oaspetele de onoare în rutina mea zilnică? Îl invit în cămăruța inimii mele? Întrebarea critică este, fac parte din „mulțimea de la han” sau dintre „cei puțini din staul”?
