Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu.
Ioan 3:16

Am crescut participând la serviciile divine ale Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. Tatăl meu era anglican, iar mama era adventistă de ziua a șaptea, însă ei hotărâseră înainte de a avea copii că fetele vor merge la biserică cu mama, iar băieții, cu tata. Și ghici ce? Au avut patru fete! Așa că, de mici am fost învățate cântecul care spune că Sabatul este o zi fericită. Când am intrat în adolescență, o parte din cântecul care proclama dragostea pentru Sabat a început să rezoneze mai mult cu mine, pentru că mama mea făcea tot ce era posibil pentru ca Sabatul să fie deosebite. Cocea prăjituri și gătea mâncăruri speciale. Rearanja casa și aducea flori deosebite. Ne-a spus că sărbătorim Crăciunul o dată pe săptămână.

La finalul anului 2019, am început să am probleme de sănătate. Doctorii nu au reușit să diagnosticheze problema. Cu toate acestea pe cap, am observat că întreaga săptămână mă simțeam rău, dar, imediat ce venea vineri seara, începeam să mă simt bine. De fapt, mă simțeam mult mai bine. La început, am crezut că era doar o coincidență, dar am urmărit îndeaproape și am realizat că așa se întâmpla în fiecare săptămână.

Asta mi-a adus aminte de zilele copilăriei și de dragostea și bucuria pe care le simțeam în fiecare Sabat. Sabatul a devenit mai special pentru mine când am crescut. Era o zi cu adevărat fericită, și iubeam fiecare Sabat. Dumnezeu îmi aducea aminte săptămânal că mă iubea și că El lăsase o zi specială cu o binecuvântare specială pentru mine. Când toate ne merg bine, trecem cu vederea binecuvântările pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru noi. Credem că ni se cuvine viața și nu ținem seama de îndurările lui Dumnezeu.

Surorilor, slujim unui Dumnezeu iubitor, care, datorită dragostei Lui pentru noi, L-a trimis pe singurul Lui Fiu să moară pentru noi. El are planuri speciale și binecuvântări pentru noi. De la începutul creației, El ne-a oferit o zi specială pentru a avea părtășie, a medita și a ne reface. Însă adesea suntem atât de prinse în treburile noastre zilnice, încât nu ne mai oprim să apreciem ceea ce a făcut și face Dumnezeu pentru noi. Vă încurajez să vă luați timp să vă bucurați de dragostea și de odihna pe care Dumnezeul vostru le-a pregătit pentru voi – nu doar în Sabat, ci în fiecare zi a săptămânii. Pe măsură ce te îndrăgostești din nou de Isus, îți doresc să realizezi că acesta este cel mai bun lucru pe care l-ai făcut vreodată; și că fiecare zi în care mergi cu El este cea mai bună zi din săptămână.

autor: Jill Springer-Cato

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO