Iată de ce, zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos (…) aşa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentru ca, având rădăcina şi temelia puse în dragoste, să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii care sunt lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea și să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.
Efeseni 3:14-19
Odată cu sosirea primăverii venise timpul să facem ceva treabă prin curtea bisericii. S-a decis să scoatem unele plante vechi și să punem în loc altele noi. În stratul de flori de lângă scări era un tufiș pe care voiam să îl scoată. Au luat hârlețe și un par lung din metal. Oamenii au tot muncit la acest tufiș, dar rădăcinile erau prinse bine și pământul era tare. După o jumătate de oră au reușit, în final, să scoată o bucățică din el, dar era evident că rădăcinile erau adânci și ajungeau sub scările de beton. A fost o muncă grea și părea că va mai dura o oră sau mai mult pentru a tăia toate rădăcinile. Până la urmă, am luat o camionetă și am legat o frânghie în jurul tufișului, iar cu o smucitură bună camioneta a tras și tufișul a ieșit. Uraa!
În parabola semănătorului (Matei 13:1-23) suntem încurajați să ne lăsăm rădăcinile să crească în adâncime ca să nu fim dezrădăcinați ușor. Isus Își dorește mai mult decât orice să fim legați de El, pentru că El nu dă greș niciodată și niciodată nu ne va conduce într-o direcție greșită. Putem crește și rodi prin El chiar și când am fost persoane îndărătnice.
Cred că analogia tufișului încăpățânat are două semnificații pentru mine.
În primul rând, îmi doresc ca tot păcatul din viața mea să fie dezrădăcinat. Dacă ar trebui să fac lucrul acesta de una singură, aș avea mult de muncă pentru că rădăcinile păcatului sunt adânci și încăpățânate – la fel ca tufișul acela bătrân. Pentru a scăpa de păcat trebuie să Îi permit lui Isus să îl smulgă din viața mea. Uneori, acest proces durează un timp, pentru că rădăcinile păcatului rezistă cu tenacitate. Dar, prinzându-mă de Isus, știu că El va avea succes.
În al doilea rând, mai mult decât orice, îmi doresc să fiu altoită în Isus și să dau rod, pentru că El este rădăcina și dătătorul fiecărui lucru bun din viața mea. Nu vrei și tu aceleași lucruri? Este încântător faptul că Dumnezeul nostru, care ne-a creat pe noi și tot ceea ce există în univers, Își dorește să fim legați de El; iar fiind legați putem învăța în fiecare zi despre dragostea Lui minunată pentru noi!