Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt şi se odihneşte la umbra Celui Atotputernic…
Psalmii 91:1
Pandemia de COVID a fost evenimentul cel mai nefast prin care am trecut în viața mea, însă tot am putut să Îl laud pe Dumnezeu în această perioadă. Într-o zi, am ieșit din casă pentru una dintre „treburile esențiale” pe care aveam voie să le fac. M-am întors acasă, dar am stat o vreme în mașină înainte de a merge înăuntru. Mai târziu, în acea seară, am auzit la știri că exact în acel moment o parte din Jamaica, inclusiv zona în care locuiesc eu, s-a clătinat din cauza unui cutremur de 7,3 grade pe care eu nu l-am simțit! Cuvântul cutremur mă îngrozește. Dar Dumnezeu, care știe acest lucru, m-a împiedicat să îl simt.
Întotdeauna îmi organizez „treburile esențiale” cu grijă în seara de dinainte de a pleca. Într-o seară, planul meu era să merg la o bancă aflată la sud de o intersecție de lângă casa mea, dar dimineața m-am trezit cumva cu un plan diferit – să merg în schimb înspre nord la o altă bancă. În acea zi a avut loc un incident armat la sud de intersecția prin care ar fi trebuit să trec, și aș fi putut fi afectată în diverse moduri, dar Dumnezeu mi-a schimbat planurile în timpul nopții.
Într-o altă zi, mă îndreptam spre casă, când m-am oprit la un semafor roșu în spatele unui excavator imens. Semaforul s-a făcut verde și la început excavatorul nu s-a mișcat, însă apoi a început să se miște – să dea cu spatele! Am început să claxonez, iar el mi-a făcut semn să îl depășesc, însă nu puteam, pentru că venise prea aproape. Am încercat să dau cu spatele, dar a trebuit să mă opresc, pentru că șoferul din spatele meu a început să claxoneze. Îmi doresc să pot spune că m-am rugat atunci, dar, pur și simplu, am înghețat în timp ce acest vehicul masiv m-a împins în spate și apoi s-a oprit! Am ieșit calmă din mașină, fără nicio rană, și l-am auzit pe șofer explicând că excavatorul se oprise singur. Am completat toate actele necesare ca un robot, apoi am plecat. Cineva mi-a spus mai târziu că atunci când vehiculele de acest fel se opresc, merg în continuu înapoi, așa că logic ar fi trebuit să fiu zdrobită, dacă nu ar fi fost Dumnezeu și nu m-aș fi rugat dimineață înainte să plec de acasă.
Slavă Domnului, familia mea nu a fost infectată cu COVID, dar „ordinele de izolare la domiciliu” m-au afectat emoțional. Totuși, am ales să Îl slăvesc pe Dumnezeul nostru minunat pentru bunătatea Lui într-o perioadă groaznică. Doresc să transmit sincere condoleanțe tuturor celor care au fost afectați în mod negativ de această pandemie.