Domnul este tăria mea şi temeiul cântărilor mele de laudă: El m-a scăpat. El este Dumnezeul meu: pe El Îl voi lăuda. El este Dumnezeul tatălui meu: pe El Îl voi preamări. Domnul este un războinic viteaz: Numele Lui este Domnul.
Exodul 15:2,3
18 noiembrie 2013. O dată întipărită în mintea și în experiența mea spirituală. M-am trezit întrebându-mă cu ce să mă îmbrac la universitate în acea după-amiază. Cântărind opțiunile, am fost îndemnată să port bleumarin. Hotărându‑mă asupra culorii bej, am luat hainele din dulap. Ceva a început să mă sâcâie cu privire la costumul bleumarin, dar mi-am argumentat că nu se potrivea cu starea mea de spirit optimistă. Totuși, am plecat în costumul bleumarin, încercând să înțeleg simțământul acela persistent de „sâcâială”.
Drumul spre casă mai târziu în acea zi a fost fără incidente până când mașina mea a început să bolborosească pe o șosea întunecată, singuratică și periculoasă. A pierdut viteza și, până l-a urmă, s-a oprit și nu a mai pornit. Am dat câteva telefoane să cer ajutor, dar nu am găsit pe nimeni disponibil în acel moment. Mi-am amintit apoi că aveam numărul de telefon de la un service aflat la un minut distanță. Operatorul mi-a spus că vine imediat. După șapte minute de așteptare, am auzit un foșnet. Nu era briza vântului. Am pus repede cheile în compartimentul din ușă, am băgat geanta sub scaun și mi-am ascuns telefonul mobil pe scaun, sub picior. Inima îmi bătea tare și am putut doar să șoptesc: „Isuse!” în timp ce un intrus a pătruns în spate și celălalt s-a așezat lângă mine, cerându-mi să le dau toate bunurile pe care le aveam și amenințându-mă cu arma țintită către capul meu. Puteam fi văzută bine doar în lumina farurilor de la puținele mașini care treceau. Eram îmbrăcată în bleumarin!
Intrușii aproape s-au rănit încercând să scape fără să fie observați atunci când ajutorul meu a ajuns. Scuzele lui nu au contat, dar faptul că a ajuns la timp cu siguranță că a ajutat – nu mi se întâmplase niciun rău! Apoi, fără ezitare, motorul mașinii mele a pornit când el mi-a spus să încerc! Două zile mai târziu, mărturia mea la biserică despre această experiență i-a inspirat pe membri să facă un cerc în jurul meu, cântând acest adevăr: „Slujim unui Dumnezeu atât de puternic!”
