Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu.
Ioan 3:16

Tocmai ne puseserăm centurile de siguranță și așteptam decolarea avionului atunci când căpitanul a ieșit din cabină și a venit în față. A spus bun venit pasagerilor și ne-a mulțumit că am ales să zburăm cu această companie aeriană. Apoi, ceva neobișnuit s-a întâmplat; el ne-a cerut să fim atenți. Imediat am ciulit urechile și am început să ascult cu atenție. Tonul vocii lui s-a schimbat în timp ce ne anunța că în cala avionului cu care noi călătoream se afla corpul unui soldat căzut la datorie și că, atunci când avionul va ateriza la destinație, ne ruga să arătăm respect, rămânând pe scaune pentru a-i permite soldatului care escorta corpul să iasă primul din avion. Valuri de tristețe m-au năpădit.

Aproximativ cinci ore mai târziu, avionul a ajuns în siguranță. Pilotul a apărut din nou și ne-a adus aminte de anunțul de mai devreme. De la locul meu, am privit cum un soldat înalt, bine făcut, cu o mină sobră, a ieșit din avion. Privind pe fereastră, ochii mei au prins o imagine pe care o voi ține minte pentru mult timp. La o anumită distanță de avion erau parcate camioane verzi de militari și mașini de poliție cu girofarurile pornite. Nu prea departe stăteau membrii familiei, inclusiv copii, care așteptau să primească corpul unei persoane dragi. Tot lângă familie se aflau soldați în uniformă și un dric. 

Am coborât din avion și cu tristețe profundă am continuat să privesc din aeroport. Lacrimile s-au rostogolit pe obrajii mei precum și pe obrajii pasagerului aflat lângă mine. S-a întors și mi-a spus că citise că soldatul căzut era o mamă tânără. Solemnitatea momentului m-a impresionat și mai profund. Nu își va mai îmbrățișa niciodată copiii. Cât de fragilă este viața! Această tânără mamă a făcut sacrificiul suprem pentru a-și servi țara. M-am întrebat ce gândeau cei din familia ei în timp ce priveau soldații aducându-i trupul fără viață din avion.

Cu inima grea, m-am îndreptat împreună cu soțul meu către zona de ridicare a bagajelor. Cumva, nu puteam să încetez să mă gândesc la această tânără soldat și la familia ei. Gândurile mele s-au îndreptat către un timp de acum multe secole, când Isus, Fiul preaiubit al lui Dumnezeu, a făcut sacrificiul suprem nu numai pentru țara Lui, ci pentru întreaga lume. Și asta ne include pe mine și pe tine. Ce dragoste de nepătruns!

autor: Shirley C. Iheanacho

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO