Făina din oală n-a scăzut şi untdelemnul din urcior nu s-a împuţinat, după cuvântul pe care-l rostise Domnul prin Ilie.
1 Împărați 17:16
Sarepta înseamnă „cuptor de topit” și, cu siguranță, că văduva din Sarepta simte că fierbințeala secetei este înădușitoare. Chiar și încercarea grea în care se află poate părea propriul cuptor arzând mistuitor. Poate că oamenii se așteaptă ca ea să îl ofere pe singurul ei fiu ca sacrificiu lui Baal pentru a supraviețui foametei. Este posibil ca ea să vadă inutilitatea închinării la Baal, dumnezeul recoltei și al furtunii, care nu oferă o recoltă și nu trimite o furtună. Poate că în secret se roagă: „Dacă există un Dumnezeu adevărat care îmi aude strigătele, Te rog să faci o minune aici.”
Ilie ajunge lângă poartă și cere un pahar cu apă. Un călător poate să se aștepte să primească măcar atât, dar apoi el cere mai mult. Oare simte Ilie că are dreptul să primească o masă? Este el egoist, astfel încât să ceară tot ceea ce are ea? Nu, văduva are nevoie de o minune, și el știe că Dumnezeu este pregătit să acționeze.
Ilie Îl prefigurează pe Isus. Aceasta este întâlnirea divină a lui Isus cu o femeie la fântână. Călătorind din Iudeea, el ajunge într-o țară străină pentru a răspunde strigătului ei după Pâinea vieții care să îi satisfacă foamea.
Când Ilie cere pâine, văduva trebuie să răspundă. Nu își poate lua timp să chibzuiască decizia. Trebuie să aleagă imediat între autoapărare și renunțare la sine. Ea nu numai că a ajuns la capătul resurselor, dar nici nu are vreo modalitate de a se aproviziona din nou. Face un lucru nebunesc dacă împlinește nevoile acestui străin în timp ce îl lipsește pe singurul ei fiu de ultima lui cină?
Probabil că o turtă săracă nu va face vreo diferență în programul înfometării, dar cererea de a face ultima pâine pentru Ilie este cel mai mare test al vieții ei.
Femeia alege să renunțe la sine cu compasiune și generozitate. În mod ironic, faptul că nu a ales autoapărarea Îi permite lui Dumnezeu să o susțină pe ea și întreaga ei casă și să lucreze față de ea cu o compasiune și o generozitate care întrec ceea ce poate înțelege ea.
Încrederea în făgăduința că urciorul nu se va usca și lada va fi umplută din nou face diferența între a mânca ultima masă din viața ei și a avea mâncare pentru toată viața.
Când Îi oferim totul lui Isus, Îi permitem să ne ofere totul în veșnicie. Minunea este că generozitatea, compasiunea și bogățiile Lui sunt mai cuprinzătoare decât putem înțelege noi.
