Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: „Iată drumul, mergeţi pe el!”, când veţi voi să vă mai abateţi la dreapta sau la stânga.
Isaia 30:21
Am primit vestea că Trevor, cumnatul meu, murise în Jamaica, după o luptă cu cancerul. Înmormântarea era programată pe 10 octombrie 2019. Am decis să particip și să îi aduc un ultim omagiu. Mai târziu, am realizat că fratele meu, Wesley, împlinea șaizeci de ani pe 14 octombrie. Mi-am evaluat opțiunile și am decis să merg în Jamaica pe 6 octombrie, apoi, după înmormântare, să merg la Montreal pentru sărbătorirea zilei de naștere, pe 12 octombrie. Eu locuiesc în vestul Canadei, iar planul acesta avea sens, pentru că deja aveam o escală în Toronto.
Cu trei zile înainte de plecare a început să mă doară piciorul drept. Până vineri abia puteam să mai merg! I-am trimis un mesaj agentului de turism și i-am cerut să mă ajute cineva cu un cărucior, la aeroport. Până Sabatul următor, foloseam deja un baston care să mă ajute să merg. Din cauza durerii puternice, am mers la un control, la doctor, imediat după biserică. Doctorul s-a uitat la genunchiul meu umflat și mi-a spus: „Aveți o inflamație mare. Vă voi prescrie un antiinflamator.” Când i-am spus că plănuiam să plec cu avionul în acea seară pentru o înmormântare în familie, m-a întrebat: „Vreți să vă dau o scrisoare care să vă ajute să vă recuperați banii în cazul în care nu puteți călători în seara aceasta din cauza problemei medicale?”
Gândul de a nu putea face această călătorie mă apăsa. Adevărul era că aveam dureri mari și nu puteam să îndoi genunchiul sau să îmi ridic piciorul. Am luat medicamentul, mi-am masat genunchiul, am pus gheață și am continuat să mă uit la ceas. M-am rugat: Doamne, Te rog pune-mi pașii în ordine. Îmi doresc mult să plec în această călătorie. Pentru că eu zburam înaintea soțului meu, familia mea era îngrijorată că urma să călătoresc singură. Am lăsat situația în mâinile capabile ale lui Dumnezeu, iar soțul meu m-a condus la aeroport. Am fost așezată într-o zonă în care am așteptat asistență, iar apoi am fost escortată prin punctul de securitate. Ajunsă în siguranță la poartă, am urcat în avion înaintea celorlalți pasageri și m-am bucurat că nu urma să stea nimeni lângă mine. Era un zbor de noapte, așa că m-am așezat confortabil și am adormit. Până când am ajuns în Toronto, inflamația de la genunchi se redusese. Puteam chiar să îmi îndoi piciorul puțin. Aleluia!
Restul călătoriei a fost fără dureri. Dumnezeu cunoaște fiecare lucru prin care trecem, și El va deschide un drum chiar și acolo unde pare că nu există niciunul. Slujim unui Dumnezeu atât de puternic!
