„Căci am fost flămând şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin şi M-aţi primit; am fost gol şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă şi aţi venit pe la Mine.” Atunci, cei neprihăniţi Îi vor răspunde: „Doamne, când Te-am văzut noi flămând şi Ţi-am dat să mănânci sau fiindu-Ţi sete şi Ţi-am dat de ai băut? Când Te-am văzut noi străin şi Te-am primit sau gol şi Te-am îmbrăcat? Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniţă şi am venit pe la Tine?” Drept răspuns, Împăratul le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.”
Matei 25:35-40
Într-o sâmbătă, pe vremea când eram lider de tineret în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea Santa Efigênia din Belo Horizonte, Brazilia, grupul nostru de tineri era în vizită la Spitalul Oncologic pentru copii din Baleia, Belo Horizonte. Ne-am rugat împreună cu copiii și cu părinții lor. Într-o cameră izolată din creșă se afla o mamă tânără cu fetița ei de șase luni. Erau o familie foarte umilă venită dintr-un alt oraș. Am aflat că bebelușul avea o boală foarte gravă numită leishmanioză viscerală. M-am rugat cu ele și am oferit numărul meu de telefon în cazul în care ar fi avut nevoie de ajutor cu ceva.
După o săptămână, a sunat telefonul. Un asistent social mi-a spus că situația bebelușului se înrăutățise. Aveau nevoie să o transfere la un alt spital, unde mama nu mai avea loc să fie internată. Au sunat și tatăl, pentru că bebelușul avea șanse foarte mici să supraviețuiască.
La spital, doctorul m-a luat deoparte. Bebelușul avea sânge în scaun și sângera prin gură și urechi. Inima mea s-a strâns pentru ei! Aveam și eu două fetițe și nu îmi puteam imagina cât de mult sufereau părinții aceștia. Am adus-o acasă la mine pe mamă și mai târziu pe tată. Au participat la biserică împreună cu familia mea și toată lumea s-a rugat pentru acest bebeluș prețios și familia lui.
O lună mai târziu, sănătatea bebelușului s-a îmbunătățit puțin câte puțin. Până la urmă, au putut să aducă bebelușul, care era o fetiță, acasă și am dedicat-o lui Dumnezeu în biserica noastră. Erau gata să plece înapoi în orașul lor și au promis să Îl urmeze pe Isus. Sunt sigură că niciodată nu vor uita minunea la care au fost martori. Eu cu siguranță nu o voi uita.
