Tot ce găseşte mâna ta să facă fă cu toată puterea ta!
Eclesiastul 9:10
Era un program special pentru rezidenții din căminul de seniori. Mai multe persoane fuseseră invitate să participe. O tânără și-a adus vioara. Melissa s-a decis să cânte la pian piesa lui Pinto, „Aleargă, aleargă!”. „Este un cântec vesel și va plăcea,” a zis.
Programul a mers foarte bine. La final, Melissa și violonista au mers prin sală, salutând fiecare invitat. S-au apropiat de o doamnă distinsă într-un cărucior, iar Melissa i-a întins mâna dreaptă pentru o strângere prietenoasă. Femeia și-a întins mâna stângă și a luat mâna Melissei. Privind la violonistă, femeia a spus: „Am cântat vioara întâi în orchestră. Din păcate, un infarct mi-a făcut mâna dreaptă neputincioasă. Mi-e dor de vioară și m-am bucurat să o aud pe a ta. Uneori, încă mai cânt în imaginația mea.”
„O dată violonist, pentru totdeauna violonist”, a spus tânăra. „Să cântăm ceva.”
„Eu nu mă pot folosi de mâna dreaptă,” a răspuns femeia încet.
Stând în spatele scaunului cu rotile, violonista a așezat vioara în mâna stângă a femeii. Ținând arcușul în mâna ei dreaptă, violonista a spus, „OK, ce ai vrea să cânți?”
Uimită, femeia a numit un solo de vioară cunoscut. Melissa privea fascinată. Tânăra mișca arcușul; femeia mai în vârstă punea degetele pe corzi. Era emoționant de frumos. Ceilalți rezidenți s-au oprit deodată și au ascultat cu atenție. O vioară. Doi muzicieni. Una folosindu-și mâna dreaptă; cealaltă, mâna stângă. O colaborare. Un duet. Cântec în armonie. Conectate cu muzica – și una cu cealaltă.
Când ultimele note ale melodiei s-au stins, fața femeii era umedă de lacrimi. „Cel mai frumos dar”, a șoptit, dându-i tinerei înapoi vioara.
„Cum de te-ai gândit să faci așa ceva?” a întrebat Melissa în timp ce plecau. „A fost pur și simplu uluitor!”
„Am citit despre un bărbat care a făcut asta pentru tatăl lui”, a răspuns violonista. „Întotdeauna caut modalități de a ajuta oamenii. Mă bucur că a funcționat așa de bine astăzi.”
Fiecare are un talent. Și tu ai unul. Îl folosești pentru a-i binecuvânta pe alții? Cu adevărat „cel mai frumos dar” este să îți lași mâna să facă orice dorește Dumnezeu. În special atunci când faci lucrul acela cu „toată puterea ta”.